Suceava: Drumul spre şcoală trece prin tranşee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Drumul spre şcoală trece prin tranşee
Suceava: Drumul spre şcoală trece prin tranşee

Copiii de pe strada Tipografiei, din centrul Sucevei, sunt nevoiţi să facă slalom printre şanţurile lăsate neastupate

Locatarii se plâng de neglijenţa şi nepăsarea muncitorilor, în timp ce municipalitatea promite să închidă şantierul peste câteva zile.

Locuitorii de pe strada Tipografiei trăiesc în fiecare zi cu spaima că nu-şi vor mai vedea copiii acasă de la şcoală. Tranşeele adânci şi late, săpate pentru înlocuirea magistralei de termoficare, rămase neastupate de săptămâni întregi, le pun în pericol vieţile celor mici.

Părinţii sunt cu atât mai îngrijoraţi cu cât au aflat despre incidentul petrecut acum trei săptămâni în Burdujeni, când un bărbat de 50 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a căzut într-o groapă nesemnalizată. „De când a murit omul acela numai la asta mă gândesc. Mi-e teamă ca nu cumva şi copilul meu să cadă şi să păţească ceva“, s-a plâns Camelia Lăzărescu, o femeie care trăieşte pe Tipografiei.

Copiii, luaţi de la şcoală de îngrijitori

Mulţi dintre locatarii care au copii la grădiniţă sau la şcoală, în clasele I-IV, fie se învoiesc de la serviciu şi merg să-i ia pe cei mici, fie plătesc câte un îngrijitor în acest scop. Unii dintre sucevenii aflaţi în dificultate se plâng că ajung să cheltuiască câte 1.000 de lei lunar pentru a-i şti în siguranţă pe cei mici.

„Am fost nevoită să angajez pe cineva să se ducă să-l ia de la şcoală. E micuţ şi mi-e foarte teamă că ar putea păţi ceva“, a declarat Roxana Covali, contabilă. În unele zone ale străzii, copiii au la dispoziţie porţiuni de doar câţiva zeci de centimetri, pe care trebuie să se strecoare ca să nu cadă în şanţ.

„E un calvar să trec pe acolo cu băieţelul meu. Trebuie să fiu foarte atentă pe unde merg. Firma asta care lucrează n-a pus nici măcar o bandă, să-ţi dai seama că e periculos. Mare bătaie de joc!“, a spus Mihaela Calinciuc, casnică. Şanţurile de pe strada Tipografiei sunt un coşmar şi pentru şoferi.

Două maşini blocate în doar jumătate de oră

„Într-o zi îmi aşteptam copilul şi, în doar jumătate de oră, două maşini s-au blocat aici. Lucrările astea mai mult încurcă decât fac bine“, a afirmat Luminiţa Bădeliţă, croitoreasă.

Şantierul va fi închis la 10 noiembrie
Lucrările pentru modernizarea reţelei de termoficare şi a punctului termic de pe strada Tipografiei au început încă din primele zile ale lunii octombrie. În ciuda nemulţumirilor sucevenilor, care acuză ritmul lent de lucru şi neglijenţa muncitorilor, oficialii municipalităţii spun că totul se desfăşoară conform graficului şi promit că şantierul din zonă va fi închis cel mai târziu pe 10 noiembrie. 

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite