Senatorul Mihai Neagu s-a înscris în UNPR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul de Rădăuţi Mihai Neagu a anunţat că s-a înscris în UNPR. Ales în Parlament din partea PC, Neagu şi-a anunţat demisia din partid în decembrie.

După trei luni de independenţă politică, senatorul Mihai Neagu s-a înregimentat din nou într-un partid politic. Parlamentarul sucevean a anunţat că începând de luni a devenit membru al Uniunii Naţionale pentru Progresul României şi că va activa în grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

Mihai Neagu a fost ales parlamentar în decembrie 2012, pe lista Uniunii Social - Liberale, din partea Partidului Conservator, în colegiul uninominal Siret - Rădăuţi - Vicov din judeţul Suceava. După alegerile parlamentare, Mihai Neagu a preluat funcţia de preşedinte al filialei judeţene a PC de la avocatul Paul Rusu, consilier local în municipiul Suceava, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă.

La mijlocul lunii decembrie 2013, Mihai Neagu şi-a anunţat demisia din PC, purtând până acum între timp negocieri cu PSD şi UNPR, alegându-i în cele din urmă pe progresişti. La Suceava, filiala teritorială a UNPR este condusă de Cătălina Vartic, şefa Oficiului Judeţean pentru Registrul Comerţului.

După demisia lui Mihai Neagu, preşedinţia interimară a PC Suceava a fost preluată de deputatul Cezar Cioată, cel care s-a transferat anul trecut de la PPDD la conservatori.

Alte ştiri din Suceava:

VIDEO Dinţi scoşi, bătaie, ameninţări şi înjurături între un comisar de poliţie şi agenţii de pază, la „Cupa Prieteniei”

Armonii de primăvară, de 8 martie, la Casa de Cultură Suceava

CJ Suceava actualizează planul de mobilizare şi lucrează la un buget estimativ pentru pregătirea de război

Un bătrân de 81 de ani a murit asfixiat după ce apartamentul în care locuia a luat foc

Infecţiile cu stafilococul auriu au reizbucnit la Maternitatea Rădăuţi

Prefectul Sucevei, trimis în faţa procurorilor. Florin Sinescu, acuzat de ANI de abuz în serviciu

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite