Se droghează cu praf de spălături vaginale
0Farmaciştii refuză să mai vândă praful medicinal Tantum Rosa deoarece bănuiesc că este folosit drept drog de adolescenţi.
Închiderea buticurilor cu droguri uşoare în loc să reducă numărul consumatorilor de substanţe halucinogene i-a făcut pe aceştia mai „înrăiţi“. În locul ierburilor, considerate de specialişti toxice pentru tineri, adolescenţii folosesc, printre altele praful pentru spălături vaginale, Tantum Rosa. Unii elevi susţin că metoda este destul de veche, respectiv de patru ani.
Orice, numai drog să fie
„Am auzit despre praful acesta de la nişte prieteni care l-au folosit şi au încercat să-mi dea şi mie, dar nu eram dispus să prizez aşa ceva. Este o metodă veche, care a apărut în urmă cu patru ani, înainte să se deschidă magazinele specializate şi acum văd că au revenit, din nevoie cred eu“, ne-a declarat un elev dintr-un liceu cu prestigiu din Suceava. Iulian este elev în clasa a X-a şi a prizat prafuri în perioada în care „magazinele de vise“ erau legale.
„De fiecare dată când trăgeam pe nas era ca o experienţă nouă, depinde de stare. Odată am avut impresia că am murit şi că îmi curgea sânge din gură. Mi s-a făcut foarte rău, iar pedagogul din internat a chemat salvarea care mi-a făcut un calmant“, a povestit adolescentul.
El a mai spus că s-a apucat de prizat din cauza anturajului şi din nevoia de amuzament. „Îţi dă o senzaţia de euforie, râzi încontinuu şi parcă ai mai multă energie“, a mai adăugat Iulian. Acesta cheltuia câte 35 de lei pentru un plic de praf la fiecare petrecere şi uneori considera mai important praful decât mersul la discotecă.
„E de groază“
Reprezentanţii farmaciilor care au observat că din ce în ce mai mulţi tineri cumpără pliculeţe de Tantum Rosa, care costă 3 lei, au hotărât să nu le mai vândă adolescenţilor.
„E de groază ce se întâmplă! S-a scăpat totul de sub control. Până la urmă, orice medicament este un drog dacă este consumat în cantităţi mari sau în combinaţii cu alte substanţe“, ne-a declarat Doiniţa Cocriş, preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Suceava.