Rectorul Universităţii din Suceava: „Estimez reluarea activităţii la finalul lui mai sau în prima jumătate a lunii iunie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Popa, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”. FOTO: Oana Şlemco
Valentin Popa, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”. FOTO: Oana Şlemco

Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Valentin Popa, arată, într-un mesaj adresat profesorilor şi studenţilor, că instituţia dispune de o rezervă financiară ce va permite achitarea salariilor la timp şi virarea în conturile studenţilor a burselor aferente semestrului al II-lea.

Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, prof.univ.dr.ing Valentin Popa, a transmis un mesaj comunităţii academice sucevene în care arată că estimează că instituţia îşi va relua activitatea la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie.

„Până atunci, ar fi bine să finalizăm on-line toate cursurile şi aplicaţiile care se pot susţine prin aceasta modalitate. Voi propune Consiliului de administraţie să reluam activitatea cu 2-3 săptămâni de activitate didactică, după un orar nou, în care se vor recupera laboratoarele şi/sau se vor susţine cursuri şi seminarii recapitulative. Apoi vor urma 3 săptămani de sesiune şi una de restanţe. Pentru anii terminali, vor urma 1-2 săptămâni dedicate examenelor de finalizare a studiilor. În cel mai bun caz finalizam semestrul la final de iulie, în cel mai rău caz la final de august. În septembrie vor fi reexaminările. Practica studenţilor se va putea desfăşura oricând, în laboratoare, conform orarului sau în unităţile economice cu care avem încheiate convenţii de practică”, a spus Valentin Popa.

Rectorul le-a dat asigurări şi cadrelor didactice şi studenţilor că universitatea are bani ca să acopre salariile şi bursele.

„Prin măsurile financiare adoptate la finele anului trecut am realizat o rezervă financiară care, sunt sigur, ne va permite să trecem cu bine această perioadă de criza pe care o traversează ţara. Fiti convinşi că putem să achităm salariile la timp si vom vira în conturile studentilor bursele aferente semestrului al II-lea, oricât ar dura acest semestru”, a trasmis Valentin Popa.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite