O femeie a murit înecată cu o bucată de pâine, în timp ce mergea la biserică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: shutterstock
FOTO: shutterstock

Tragedia s-a produs în comuna Vicovu de Jos, din judeţul Suceava. Femeia în vârstă de 67 de ani a ieşit din curtea casei pentru a se îndrepta spre biserica din sat. Pe drum s-a înecat cu o bucată de pâine şi a decedat.

Tragedia s-a produs în dimineaţa zilei de duminică, în localitatea Vicovu de Jos, din judeţul Suceava. Femeia se îndrepta spre biserică, împreună cu fiica ei. 

Pe drum, s-a înecat pur şi simplu cu o bucată de pâine. Avea dificultăţi de respiraţie şi a început să tuşească.

Incidentul s-a petrecut la aproximativ 10 metri distanţă de casa femeii. Ajutată de fiica sa, victima s-a întors în curtea casei, unde a căzut pe spate. 

Tânăra a sunat la 112 şi a cerut sprijinul medicilor. La faţa locului a intervenit un echipaj al Ambulanţei din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, care a constatat decesul.

În urma investigaţiilor efectuate, s-a constatat faptul că femeia se afla în evidenţele medicului de familie cu boli psihice şi cardiace.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul infracţiunii de ,,ucidere din culpă”. 

Vă mai recomandăm:

Fata primarului PSD al oraşului Odobeşti, acuzată de oamenii legii că a condus drogată maşina

Petrecere cu droguri, alcool şi mulţi tineri, în plină pandemie. Ce au găsit poliţiştii într-o pensiune din Iaşi

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite