Video Mii de pelerini la Mănăstirea Putna, de hramul mănăstirii și de Sfânta Marie Mare VIDEO

0
Publicat:

Peste 7.000 de credincioși din toată țara au venit marți, 15 august 2023, la Putna (Suceava), pentru a se ruga în zi de mare sărbătoare și pentru a participa la slujba oficiată cu ocazia Adormirii Maicii Domnului.

Pelerinaj la Mănăstirea Putna (Suceava) FOTO A.I.
Pelerinaj la Mănăstirea Putna (Suceava) FOTO A.I.

Mare sărbătoare a fost la Putna (Suceava), marți, 15 august 2023, unde mii de credincioși au venit în pelerinaj, chiar dacă a fost o zi caniculară. Oameni din toată Bucovina erau îmbrăcați în costume populare și purtau steaguri tricolore în mâni și flori.

Turiști din țară și din străinătate au ajuns aici pentru a se ruga la mormântul voievodului Ștefan cel Mare, dar și la racla cu moaștele mai multor sfinți.

De altfel, atât pentru a intra în interiorul mănăstirii, dar și pentru a se ruga la raclă, pelerinii au stat la rând cu sutele.

Slujba religioasă de Adomirea Maicii Domnului a fost săvârșită de un sobor impresionant de preoți, în frunte cu IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, iar pe parcursul ei au fost cântate priceasne – cântece religioase care au mișcat mulțimea.

Mulțimea s-a rugat împreună cu preoții pentru pace și pentru sprijin din partea Maicii Domnului.

Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Macarie, a ținut o predică emoționantă la finalul Sfintei Liturghii.

Iată că unii care se pretind că sunt învățători ai poporului îi condamnă pe tinerii care duc o viață curată și neprihănită dedicată Mântuitorului nostru Isus Hristos și nu înțeleg rostul taberelor pentru tineri care se organizează la mănăstiri sau în alte locuri.

Iată îi condamnă pe cei care organizează taberele pentru tineri aici la Putna sau în alte mănăstiri, neînțelegând că biserica se străduiește să ofere tinerilor noștri o alternativă, fiindcă astăzi din nefericire binelui i se spune rău, adevărului i se spune minciună, iar virtuții i se spune păcat.

Biserica oferă tinerilor și tuturor o lume a realului a binelui, a frumuseții, a adevărului și a virtuții. Aceasta oferă și va oferi Biserica neîncetat, fiindcă cu mântuirea noastră nu ne putem juca.

Scump frate și scumpă soră.

Avem un suflet și avem o mântuire! Și dacă mai avem ceva de apărat, aceasta este veșnicia! Dacă mai avem ceva de păstrat, aceasta este Maica Domnului, care trebuie să rămână lângă noi și să ne arate cerul. Să tindem curat către cer!", a spus PS Macarie.

Conform tradiției, pelerinii au primit la final pachete cu mâncare făcută la mănăstire și apă de băut.

De asemenea, cei care au ținut post au fost împărtășiți și au primit binecuvântarea preoților.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite