Mănăstirea Păiseni, situată într-un peisaj de poveste, nou obiectiv turistic și de pelerinaj în Bucovina FOTO

0
Publicat:

La doar câțiva kilometri de stațiunea Gura Humorului, în inima pădurii, într-un loc de legendă, Mănăstirea Păiseni din Suceava atrage sute de turiști săptămânal, fiind renovată în urmă cu doi ani.

Mănăstirea Păiseni, loc de pelerinaj în Bucovina FOTO: Alina Iosif
Mănăstirea Păiseni, loc de pelerinaj în Bucovina FOTO: Alina Iosif

Mănăstirea de maici, de stil vechi, ridicată pe amplasamentul unei biserici foarte vechi, străjuiește localitatea Păiseni din comuna suceveană Cornu Luncii.

Este un loc pe care turistul poposit în Bucovina nu ar trebui să îl rateze, în primul rând pentru frumusețea lui, pentru istorie, dar și pentru lăcașul de cult –  o veritabilă bijuterie.

Cum drumul de acces, aflat în rampă, a fost asfaltat și a fost construită și o parcare modernă, este destul de ușor de urcat până la mănăstire. Odată ajuns acolo, turistul este întâmpinat de liniște și de o priveliște care îi taie respirația: toată localitatea, cu păduri, poieni și munte, fiind străjuită de această mănăstire.

Păiseniul, botezat după un călugăr care l-a ajutat pe Ștefan cel Mare

Legenda spune că aici a fugit de la Războieni voievodul moldovean Ștefan cel Mare după ce a fost înfrânt. Pe munte, în pădurea deasă, voievodul l-a întâlnit pe Paisie – un pustnic. 

Călugărul a fost cel care l-a îndemnat pe voievod să nu se resemneze și să pornească din nou la luptă. El i-a spus lui Ștefan să sune din bucium printre munți și văi pentru a aduna o nouă oaste și cu ea să pornească la luptă.

În timp ce pustnicul se ruga lui Dumnezeu, Ștefan cel Mare își aduna oșteni. Cu toții au mers să lupte împotriva turcilor și în final i-a învins, transformând astfel o înfrângere într-o victorie.

De aceea localitatea ar fi primit numele de Păiseni – după călugărul care l-a ajutat pe voievodul Ștefan cel Mare. 

GALERIE FOTO Mănăstirea Păiseni, loc de pelerinaj în Bucovina FOTO: Alina Iosif

Mănăstirea de maici, o adevărată bijuterie

În cel mai înalt loc din Păiseni, pe timpuri, a fost ridicată o biserică, iar ulterior mănăstirea superbă care acum se scaldă în soare, străjuind peste toate.

Pelerini din toată țara vin aici, mai ales în ziua de 8 august, când este hramul mănăstirii de stil vechi care celebrează Adormirea Maicii Domnului, și când oamenii se adună cu sutele.

Mănăstirea de maici a devenit o bijuterie după restaurarea sa în anul 2021 (după trei ani de eforturi ale autorităților locale, a oamenilor din comună, dar și a măicuțelor de la Păiseni), când și pictura interioară a fost refăcută în totalitate de artiști de la Cernăuți.

Picturile deosebite prezintă diferite scene din Biblie și pilde – precum pilda fiului risipitor iar mobilierul sculptat atent în lemn, este deosebit. 

În curtea lăcașului de cult a fost amenajat un monument al eroilor din Cornu Luncii, căzuți în războaie, pentru patrie.

„Este o adevărată frumusețe, o capodoperă de artă, această mănăstire și ne mândrim cu ea. Până acum au venit mulți musafiri aici și pot supune că toți au fost încântați. În primul rând, aici e o oază de liniște, niște locuri minunate, oameni gospodari și produse tradiționale. Avem chiar și un festival al produselor tradiționale. Sunt locuri pline de istorie și de legendă“, ne-a declarat primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron.

Sat românesc de altădată, chiar la câțiva kilometri de Mănăstirea Păiseni

La doar câțiva kilometri de mănăstire, tot în Cornu Luncii, a fost amenajat Satul Românesc de Altădată, un sat tradițional în miniatură, cu case vechi, și care încearcă să renască atmosfera satului românesc de pe timpuri.

Satul în miniatură are căsuța bunicilor, cu tot cu atelierul bunicului, cu covată în interior și război de țesut, cu laiță și cu pereți interiori acoperiți cu covoare țesute. 

GALERIE FOTO Mănăstirea Păiseni, loc de pelerinaj în Bucovina FOTO: Alina Iosif

Sătucul are inclusiv o băcănie, un iaz dar și un loc de joacă pentru cei mici – unde micuții pot să călărească.

În zi de sărbătoare, în sătucul tradițional, oamenii încing horele și petrec îmbrăcați în straie populare.

Și dacă poposiți aici, în vacanță sau de sărbători, veți putea gusta din bunătățile zonei, pentru că producătorii locați își etalează și își vând aici bunătățile culinare, dar și produsele agricole.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite