Incendiu de proporții la o societate comercială din Șcheia, pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați VIDEO

0
Publicat:

Flăcările și fumul se puteau vedea de la kilometri distanță. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore pentru că incendiul se extindea rapid.

incendiu de proporții Suceava, FOTO: ISU Suceava
incendiu de proporții Suceava, FOTO: ISU Suceava

Incendiu de proporții, în localitatea Șcheia, lângă municipiul Suceava, la primele ore ale zilei de miercuri.

O hală de depozitare a unei societăți comerciale a luat foc, iar flăcările s-au existins rapid din cauză că în interior erau materiale combustibile.

Incendiul risca să se extindă la alte hale, din vecinătate și dea ceea pompierii au intervenit cu promptitudine,

La fata locului au intervenit 17 autospeciale de stingere (7 ISU și 9 ale SVSU Șcheia, Cornu Luncii, Todirești, Mitocu Dragomirnei, Adâncata, Salcea, Dumbrăveni, Bosanci și Hânțești), 2 autoscări mecanice și 1 echipaj SMURD și o autospecială a unui agent economic.

Din fericire, nu au fost victime, dar intervenția pompieilor a fost una dificilă din cauză că incendiul se extindea foarte repede și erau degajări mari de fum.

Focul a fost stins după cinci ore de interveție, suprafața afectată de incendiu fiind de aproximativ 10.000 metri pătrați.

 Pompierii fac cercetări la acest moment pentru a stabili de la ce au pornit flăcările, fiind în curs o anchetă.

De asemenea, urmează a fi estimată valoarea pagubelor.

Incendiul s-a manifestat la o fostă hală care a aparținut fabricii Rulmentul Suceava și care era în curs de amenajare de către o altă societate.

În interior se efectuau lucrări de reparații, întreținere, compartimentare și amenajare rampe.

Știre în curs de actualizare. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite