I-au furat mașina din șură știind că proprietarul este plecat la muncă în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Voitinel a rămas fără mașină după ce hoții i-au furat-o chiar din șură. Deoarece mașina nu era în stare de funcționare hoții l-au urcat pe o platformă pentru a-l fura.

Totul s-ar petrecut acum două zile la locuința lui Ioan C. de 33 de ani din Voitinel care este plecat la muncă în Cipru. Tatăl său Neculai C. venind ieri la locuința băiatului a constatat că mașina nu mai este și a anunțat imediat poliția.

"Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a stabilit că în după amiaza zilei de 16 ianuarie persoane neidentificate s-au deplasat la imobil, au scos autoturismul din şură în drumul comunal, împingându-l cu mâinile, iar ulterior a fost luat din acest loc cu o platformă. Cercetarea locului faptei a evidenţiat faptul că autorii au pătruns în curtea locuinţei pe poarta de acces, iar cele două uşi de la şură nu erau prevăzute cu sistem de închidere", a declarat Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava. Valoarea prejudiciului este de circa 1.000 lei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat”, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite