Domnitorul decapitat pentru că s-a opus cedării Bucovinei: „Nu voia cu nici un preţ să consimtă la cesiunea în favoarea Austriei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Domnitorul Grigore al III-lea Ghica a condus atât Moldova, cât şi Ţara Românească. El s-a opus cedării Bucovinei către Austria. Din acest motiv, austriecii le-au cerut turcilor să-l înlăture din fruntea Moldovei. Turcii au trimis un capugiu în Moldova, din ordinul căruia Ghica a fost asasinat. Trupul său a fost lăsat în ţară, iar capul a fost dus la Istanbul.

Grigore al III-lea Alexandru Ghica (1724 – 1777) a fost domn al Moldovei în două rânduri, martie 1764 – ianuarie 1767 şi septembrie 1774 – octombrie 1777, precum şi al Ţării Româneşti, octombrie 1768 – octombrie 1769.

Locuitorii Moldovei au apreciat activitatea desfăşurată de domnitor, acesta fiind văzut de moldoveni ca un bun gospodar. Grigore al III-lea Alexandru Ghica a pus capăt abuzurilor boierilor şi a încercat să aducă bunăstarea în ţară.

„Văzând că s-au înmulţit norodul în Eşi şi apa le este puţină, au socotit să aducă apă… Şi aşa au adus din trii-patru locuri, cu mari cheltuială, făcând douâ cişmele minunate şi frumoase, plini de apă”, se precizează în cronica lui Pseudo – Enache Kogălniceanu.

În vara anului 1774, austriecii s-au înţeles cu ruşii pentru a intrat în posesia Bucovinei, domnitorul şi boierii moldoveni arătându-se extrem de deranjaţi de această înţelegere.

„Distrugerile săvârşite de ruşi au fost constate, parţial, de Abdulkerim Paşa, ambasador turc, trimis pentru noi negocieri cu generalul Repnin şi cu feldmareşalul Rumeanţev, după pacea de la KuciukKainargi, din 10/21 iulie 1774. El scrie că târgul Galaţi a fost complet distrus şi, cu excepţia a două clădiri spoite cu var, orice urme de construcţii au fost distruse şi rase de pe faţa pământului”, a arătat istoricul Ion Drăguşanul.

Cum Grigore al III-lea Alexandru Ghica s-a opus cedării Bucovinei, austriecii le-au cerut turcilor să-l alunge de pe tronul Moldovei. În toamna lui 1777, la Iaşi a ajuns capugiul Ahmend Cara Hisarli – aga, care trebuia să-l anunţe pe Ghica că a fost mazilit şi că trebuie să meargă la Istanbul. Domnitorul a fost de acord cu mazilirea, însă a refuzat să meargă în Imperiul Otoman, deoarece ştia ce îl aşteaptă. Capugiul turc i-a întins o cursă lui Ghica, în care conducătorul moldovean a căzut. Ahmed Cara Hisarli – aga l-a omorât pe Grigore al III-lea Alexandru Ghica, după care a dus la Istanbul capul acestuia.

„I s-a servit cafea şi, când s-a aplecat să ia ceaşca, la un semn al emisarului turc, garda turcească a tăiat capul domnitorului şi i-a aruncat trupul pe fereastră. Şi astfel, murea în încleştare cu asasinii săi Grigore al III-lea al Moldovei, la 1 octombrie 1777, capul său fiind dus la Istanbul, trupul fiindu-i înmormîntat la mănăstirea Sf. Spiridon din Iaşi. În timpul cât a fost domnitor s-a confruntat şi cu opoziţia unor mari boieri din Moldova care insistau asupra măririi numărului zilelor de boieresc până la 36”, a menţionat istoricul român Anastasie Iordache.

Deşi majoritatea istoricilor români au susţinut că Grigore al III-lea Alexandru Ghica a fost asasinat deoarece s-a împotrivit cedării Bucovinei, există unele voci care spun că domnitorul a fost omorât pentru că era un apropiat al ruşilor.

„Districtul Bucovinei a fost principala cauză a asasinării principelui Ghica. Acest domn nu voia cu nici un preţ să consimtă la cesiunea Bucovinei în favoarea Austriei”, spunea istoricul Ion Nistor.

La rândul său, Mihai – Cristian Amăriuţei preciza: „În tot ce a întreprins se văd modelele înaintaşilor săi şi, în egală măsură, influenţele ideilor noi care au marcat veacul, totul însă cenzurat de împrejurările complicate în care a fost nevoit să guverneze. Ucis din porunca sultanului, a lăsat în urmă imaginea unui principe reformator, dar şi imaginea unui martir al cauzei naţionale”.

În schimb, istoricul Ion Drăguşanul arată faptul că Ghica ar fi fost asasinat de către turci deoarece aceştia îl bănuiau că este foarte apropiat de ruşi şi ar putea să-i trădeze oricând: „în schimb, atitudinea lui faţă de ruşi, de-a dreptul slugarnică, avea să întărească suspiciunea de trădare, cu care îl priveau turcii, Grigore Ghica urmând să fie ucis pentru dragostea pe care o purta ţarismului, şi nicidecum Moldovei”.

Alte ştiri pe această temă:

Domnitorul român decapitat de turci după ce Pazvante Chioru’ a măcelărit armata uriaşă a Imperiului Otoman

Organizarea administrativă exemplară a Moldovei în secolul al XVIII-lea. Cine este domnitorul care „a luat conducerea judeţelor din mâna pârcălabilor“

Armata Moldovei, văzută prin ochii „cronicarului întârziat“ Manolachi Drăghici: „Era în putere a să lupta cu toate neamurile în vecinate cu dănsa“


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite