Destăinuirile unui poliţist. Opt teste pentru Covid-19 şi două luni de aşteptare: „Mi-a prescris Sfântul Paracetamol şi Cuvioasa Vitamina C“
0Un poliţist din Suceava, care, potrivit spuselor sale, făcute publice de colegii de sindicat, are aproape două luni de când este tratat cu paracetamol şi vitamina C, a fost plimbat între spital şi DSP, având la activ opt teste, ultimele două neconcludente. În ce condiţii aşteaptă să se negativize.
Povestea lui Andrei O., agent de poliţie infectat cu noul coronavirus, a fost adusă în atenţia publicului de SNPR Decus, pe pagina preşedintelui executiv al sindicatului national.
„Andrei O. este agent de poliţie. Infectat cu 𝘃𝗶𝗿𝘂𝘀𝘂𝗹 𝗖𝗢𝗩𝗜𝗗, potrivit primelor teste din luna martie.
«Bogdane, stau de două săptămâni internat fără a primi niciun tratament, aşteptând să mă negativez...», îmi explica Andrei. Fraza asta m-a şocat puţin, recunosc, şi m-a determinat să îi ascult rugămintea şi să îi fac publică povestea“, a postat pe Facebook Bogdan Bădică, lider naţional sindical. Aceste câteva cuvinte sunt urmate de o poveste absolut incredibilă atribuită poliţistului din Suceava care s-a confruntat cu simptome de Covid-19 la sfârşitul lunii martie, a fost testat pozitiv, lăsat să se trateze în izolare la domiciliu, retestat, internat, retestat, înştiinţat prin SMS de rezultatul testului, lăsat singur să decidă ce are de făcut etc. Aventura depăşeşte orice închipuire, iar comentariile pe care le-a stârnit mărturia poliţistului relevă încrederea din ce în ce mai mică în informaţiile pe care autorităţile le fac publice. Iată povestea poliţistului, aşa cum ea a fost redată pe Facebook:
🖋 "Bună, ştiu că fiecare dintre noi trece printr-o perioadă grea şi că toată treaba asta cu acest virus (covid19) a dat viaţa tuturor peste cap, aşa că pentru cei ce au timpul necesar o sa scriu o mică poveste.
Ne întoarcem puţin în timp, în data de 30 martie 2020 mai exact. O zi obişnuită în care m-am trezit la 07:00 pentru a pleca la locul de muncă, unde la 08:00 încep serviciul.
În cursul dimineţii am observat că se întâmplă ceva ciudat cu organismul meu, deoarece începusem să am dureri de cap, gustul şi mirosul dispărând în totalitate având totodată şi o stare avansată de oboseală cu toate că dormisem suficient.
Discutând cu colegii, din vorbă în vorbă am aflat că mai este un coleg care are aceleaşi simptome ca şi mine.
Am stabilit să mergem împreună la DSP Suceava pentru a face testul Covid19.
Am explicat cadrului medical de acolo motivul pentru care am venit, respectiv simptomele pe care le aveam acesta fiind de acord cu testarea noastră.
𝗩ă 𝘀𝗽𝘂𝗻 𝘀𝗶𝗻𝗰𝗲𝗿, 𝗮𝗺 𝗳ă𝗰𝘂𝘁 𝘁𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹, 𝗱𝗮𝗿 𝗻𝘂 𝗺-𝗮𝗺 𝗴â𝗻𝗱𝗶𝘁 𝗻𝗶𝗰𝗶𝗼 𝘀𝗲𝗰𝘂𝗻𝗱ă 𝗹𝗮 𝗰𝗲 𝗮𝘃𝗲𝗮 𝘀𝗮 𝘂𝗿𝗺𝗲𝘇𝗲...
Din momentul în care mi s-au prelevat probele pentru depistarea virusului am stat în autoizolare la domiciliu unde locuiesc singur, deci nu exista riscul să transmit virusul niciunei persoane (asta în cazul în care avea sa fie depistat).
Am vorbit cu superiorii şi le-am adus la cunoştinţă faptul că până la sosirea rezultatelor voi sta în autoizolare la domiciliu, urmând să îi anunţ cu privire la rezultate când le voi primi.
După trei zile, mai exact pe data de 2 aprilie am primit mesaj de la DSP care spune aşa :"Rezultatul testului COVID-19 din data 31/03/2020 este 𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁𝗶𝘃. Vă rugam să vă prezentaţi la spital. Mesaj trimis de DSP Suceava."
În mintea mea s-a produs o mare avalanşă având foarte multe nedumeriri cum ar fi ce fac acum?, ce tratament iau?, cum să mă prezint la spital dacă sunt pozitiv, ştiind că automat nu am voie sa ies din casă.⁉️
După nenumărate telefoane date către cei de la DSP mi s-a comunicat faptul că se poate trata şi acasă dacă simptomele sunt uşoare şi că pentru mai multe detalii sa iau legătura cu medicul de familie.
Am luat legătura cu medicul instituţiei din care fac parte care "m-a consultat prin telefon" să zic aşa, după care mi-a prescris Sfântul Paracetamol si cuvioasa vitamina C urmând ca după 14 zile sa repet testul.
Zis şi făcut, am respectat întocmai toate cerinţele, inclusiv cele de autoizolare la domiciliu şi "tratamentul" primit. Aşa că, pe data de 14 aprilie ne-am prezentat din nou la DSP pentru retestare. Dar cum nu m-as fi putut aştepta, acolo am întâlnit o doamnă doctor detaşată de la Iaşi care ieşind din sala de testare ne întreabă "Voi ce vreţi?!", explicându-i "stimabilei" motivul pentru care ne aflam acolo. După munca de lămurire cu aceasta care refuza sa ne testeze pe motiv ca Ordinul X emis de către Ministerul Sănătăţii spune că după 14 zile de autoizolare se reia activitatea fără a mai fi necesară testarea, am făcut testul şi din nou am aşteptat autoizolat la domiciliu rezultatul celui de-al doilea test, care a venit pe de data de 18 aprilie şi spunea aşa :"Rezultatul testului COVID-19 din data 14.04.2020 este 𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁𝗶𝘃 . Vă rugăm să vă prezentaţi la spital pentru tratament. Mesaj trimis de DSP Suceava."
Surpriză, paracetamolul nu a putut face faţă luptei cu acest virus...
Am sunat din nou - - >DSP-->medicul instituţiei unde îmi desfăşor activitatea, de această dată pe lângă paracetamol mi s-a prescris telefonic antibiotic cu recomandarea de a rămâne în autoizolare la domiciliu în continuare urmând să repet testul după alte 14 zile...
Zis si făcut, au trecut cum au trecut încă 14 zile de stat închis în casă şi a venit momentul pentru a treia testare efectuată în data de 27 aprilie, rezultatul fiind grăitor :"Rezultatul testului COVID-19 din data 27.04.2020 este 𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁𝗶𝘃. Vă rugăm să vă prezentaţi la spital pentru tratament. Mesaj trimis de DSP Suceava."
Coviduţul prinsese drag de mine, doar că de această dată m-au cuprins altfel de sentimente la aflarea rezultatului.
Aşa că am hotărât să schimb modul de abordare a penibilei situaţii şi am sunat la 112; a fost trimisă o ambulanţă şi după 7 ore petrecute în sala de aşteptare UPU am fost internat la secţia Boli Infecţioase.
Analize, raze la plămâni, toate bune şi în parametri normali.
În spital mi se dădeau diferite medicamente pentru stimularea sistemului imunitar, perfuzii cu vitamine şi acelaşi antibiotic pe care-l luasem şi la domiciliu.
După prima vizită a doamnei doctor, a stabilit ca pe data de 1 mai trebuie să refac testul, ceea ce am şi făcut:"Rezultatul testului COVID-19 din data 01.05.2020 este 𝗻𝗲𝗴𝗮𝘁𝗶𝘃. ⚠️ Mesaj trimis de DSP Suceava."
ÎN SFÂRŞIT!!! ăsta a fost primul lucru pe care l-am exclamat.
La întocmirea documentelor de externare şi a scrisorii medicale, doamna doctor mi-a impus ÎNCĂ 14 zile de autoizolare la domiciliu şi refacerea testului după aceste 14 zile, la DSP fiind necesare 2 rezultate negative consecutive pentru a putea relua activitatea profesională.
Abătut, sătul de atâta autoizolare dar totuşi fericit că simptomele dispăruseră şi că aveam în sfârşit un rezultat negativ la testare am plecat la domiciliu urmând tratamentul doar cu vitamine de această dată prescris de către doamna doctor.
Cu greu s-au scurs si ultimele zile de autoizolare şi în data de 12 mai, m-am prezentat DIN NOU la DSP unde am făcut testul cu numărul 5:
"Rezultatul testului COVID-19 din data 12-Mai-2020 este 𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁𝗶𝘃.⚠️⚠️ Vă rugăm să vă prezentaţi la spital pentru tratament. Mesaj trimis de DSP Suceava." Asta a fost alarma dimineţii de 14 mai 2020, vă spun sincer mi s-au "înmuiat" picioarele, nu-mi venea sa cred cum şi de ce rezultatul este din nou pozitiv eu neavând niciun simptom...
Aşa că după noile reglementari impuse de marele ministru Nelu Tătar, iar am apelat 112, iar m-am internat, la secţia Neurochirurgie de această dată...
🛑Povestea de aici e desprinsă parcă filme, spun acest lucru deoarece stau de două săptămâni internat fără a primi tratament doar aşteptând sa mă negativez. ‼️
Primul test făcut în spital la data de 18.05 la sectia Neurochirurgie a fost 𝗻𝗲𝗴𝗮𝘁𝗶𝘃, următorul test facut pe data de 19.05 a fost 𝗜𝗡𝗖𝗘𝗥𝗧, rezultatul primindu-l în noaptea zilei de 20.05.
Acest test INCERT m-a obligat să refac testul ceea ce am şi făcut pe data de 21.05.
Problema este ca rezultatul testului l-am primit în noaptea zilei de 23.05, fiind tot 𝗜𝗡𝗖𝗘𝗥𝗧.
Deci ultimele 3 teste, cele din spital sunt: negativ->incert->incert, făcute în interval de 4 zile rezultatele venind într-un interval total de 6 zile, de aici şi explicaţia medicilor infecţionisti din spital ca trebuie respectate limitele de timp impuse prin lege pentru testare respectiv externare unde este cazul.
CUM SE RESPECTĂ ACESTE PROCEDURI DACĂ REZULTATELE AJUNG DUPĂ 72 DE ORE, URMĂTORUL TEST URMÂND A FI RECOLTAT PACIENTULUI DUPĂ 24 DE ORE CONFORM PROCEDURII, CUM?!
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN LABORATORUL SPITALULUI DE SUNTEM NEVOIŢI SĂ AŞTEPTĂM ATÂT DE MULT DUPĂ REZULTATE?!
Explicaţia cadrelor medicale este următoarea : "Şi eu am asteptat Nşpe zile când am fost infectat.."
Nu de răspunsul ăsta au pacienţii nevoie, avem nevoie sa fiţi profesionişti şi să respectaţi procedura, ADICĂ rezultatele testelor să le putem primi într-un interval de 24 de ore!
Am făcut în total 8 teste COVID, stau închis fără simptome de 60 de zile şi în situaţia mea sunt mulţi...
Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar simt că se poate face mai mult decât atât... În spital pluteşte un aer de "ciudat", testele vin parcă trase de păr şi niciodată cum ar trebui sa vină, parcă saloanele trebuie să fie pline ochi cu pacienţi covid...😞😞
Dar adevărul va ieşi la iveală, ca-ntotdeauna..
Sănătate!"
Mărturisirile lui Andrei sunt încheiate de cuvintele colegilor din sindicat:
„🛑 Sentimentul de incertitudine guvernează saloanele spitalelor iar coşmarul lui Andrei pare să nu se termine curând. Probabil că sunt mulţi alţi pacienţi în situaţia lui şi dacă e aşa, se pare că avem o problemă. Aţi trecut prin experienţe asemănătoare? Aveţi un mesaj de încurajare pentru Andrei? Aştept comentariile voastre.
Şi eventual, îi putem #distribui povestea. Poate totuşi se sesizează cineva...
#share
Bogdan Bănică
Preşedinte executiv Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS
🇷🇴 Demnitate, Onoare, Respect, Camaraderie“, a încheiat liderul syndical pe Facebook.