Despăgubiri de aproape un milion de dolari pentru familiile ale căror bunuri au rămas în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea din Cernăuţi este unul dintre simbolurile reprezentative ale Bucovinei de Nord
Universitatea din Cernăuţi este unul dintre simbolurile reprezentative ale Bucovinei de Nord

Aproape 30 de familii au depus cereri în baza Legii 290/2003, care prevede acordarea de despăgubiri sau compensaţii persoanelor ale căror bunuri au fost sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.

Păgubiţii au rămas fără bunuri ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Aceştia vor primi despăgubiri importante din partea statului român. Mai exact, 27 de familii ale căror bunuri au rămas în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa vor primi despăgubiri totale în valoare de 3,39 de milioane de lei.

O altă familie, ale cărei bunuri au rămas în Bulgaria, va avea de încasat 116.435 de lei.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că cele 28 de dosare vor fi soluţionate în scurt timp, ceea ce va coincide cu finalizarea în judeţ a examinării tuturor cererilor depuse la Legea 290/2003.

În judeţul Suceava au fost înregistrate 2.044 de cereri depuse în baza Legii 290/2003, din care 479 de cereri au fost transmise pentru soluţionare către prefecturile Bucureşti, Timişoara, Botoşani şi Iaşi, 13 cereri au fost retrase la solicitarea petenţilor, iar restul dosarelor au fost soluţionate de Comisia judeţeană.

Citeşte şi:

Despăgubiri-record pentru 46 de familii ale căror bunuri au rămas în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa

Rămâi pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite