De 7 lei, Spitalul Judeţean Suceava trebuie să le asigure bolnavilor trei mese pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei mese pe zi pentru un pacient de la Spitalul Judeţean Suceava costă mai puţin de opt lei. Alocaţiile de hrană pentru pacienţii din spitale au rămas blocate la acelaşi nivel din 2008.

Medicii din România vor ca să le fie mărite salariile cu 25%, asistentele de asemenea, însă nimeni nu vorbeşte despre bugetul de numai şapte lei din care trebuie să li se asigure bolnavilor trei mese zilnice. Banii sunt mult prea puţini dacă stăm să ne gândim că doar valoarea unui bon de masă este undeva la 9,40 de lei.

“Adulţii primesc mâncare de şapte lei pe zi, copiii de la zero la trei ani de şase lei şi cei până la 13 ani primesc mâncare în valoare de 7,8 lei. Valoarea alocaţiilor pentru hrană se stabileşte prin Hotărâre de Guvern”, a explicat doctorul Tiberius Brădăţan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava.

Dintre pacienţi, unii preferă să mănânce ce se pregăteşte în bucătăria spitalului, pe când alţii nici nu se ating de mâncarea făcută aici şi preferă să li se aducă alimente de acasă. Fie că mâncarea nu este suficientă, fie că pacienţii sunt prea pretenţioşi în ceea ce priveşte alimentaţia, apropiaţii şi familiile sunt mereu puşi pe drumuri. Cert este că într-un spital, însănătoşirea unui bolnav nu depinde numai de medicaţia oferită, ci şi de asigurarea unui aport caloric adecvat.

Alocaţiile pentru hrană au rămas blocate la acelaşi nivel din anul 2008, ceea ce înseamnă că de aproape opt ani de zile, nu s-a mai pus nici un leu în plus pentru mâncarea bolnavilor din spitale. Alocaţiile de hrană pentru copiii care nu au împlinit încă vârsta de trei ani sunt de şase lei, în timp ce pentru bolnavii de diabet suma zilnică alocată este 12 lei. Alocaţii puţin mai mari sunt în cazul pacienţilor arşi, dar şi a bolnavilor de SIDA, aceştia din urmă beneficiind de un buget de 13 lei.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite