Cum îşi descria Mihai Viteazul bătăliile: „Primii de la un turc o suliţă în piept, pe care o smulsei şi rupsei cu mâinile mele“
0
Domnitorul Mihai Viteazul şi-a povestit bătăliile purtate prin intermediul scrisorilor transmise aliaţilor săi din întreaga Europă. Acesta a ţinut să arate rolul important pe care l-a avut în oprirea turcilor în înaintarea lor în interiorul continentului european şi sacrificiile făcute pentru a-i învinge pe otomani.
Mihai Viteazul (1558 – 1601) a fost primul conducător ce a reuşit să unească Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Ca şi domnitor al Ţării Româneşti, Mihai Viteazul a obţinut mai multe victorii importante împotriva turcilor. El a ţinut şi un „jurnal de război” în care a descris evenimentele petrecute pe câmpul de luptă.
Practic, acest jurnal de război este format din mai multe scrisori diplomatice transmise de către Mihai Viteazul aliaţilor săi din Europa, scrisori scrise în limbile română, italiană sau turcă. Trebuie menţionat faptul că domnitorul avea calităţi de scriitor, putând oricând să renunţe la arme şi să ia creionul în mână.
„Nu am nicio încredere în unguri, din care sunt în jurul meu 7.000, ba mă tem mai mult de ei decât înainte vreme de turcii care acţionau sub stăpânirea mea. Eram mai sigur sub turci de cum sunt sub creştini acum. (...) Dacă acest pârjol s-ar răspândi peste Dunăre în patria mea şi de aici în Ţara Moldovei, nimic bun nu trebuie să aştepte serenisimul rege al Poloniei. Mai bine să se sfătuiască regele cu ai săi şi hatmaniii săi împreună cu oastea sa să-i aştepte pe turci nu la Tyras, adică la Nistru, ci la Dunăre, şi să-i oprească şi să-i împiedice să treacă Dunărea. (...) Tot ce fac, fac din dragoste pentru creştinătate, ca să nu se verse sângele creştinilor”, îi transmitea Mihai Viteazul solului polonez Lubieniecki, cu o lună înainte de bătălia de la Călugăreni (1595).
Domnitorul muntean a revenit cu o nouă scrisoare după lupta de la Călugăreni, prin care îi transmite hatmanului polon Stanislav Zolkiwski că a reuşit să-i învingă pe turci.
„Deci să ştiti că ne-am bătut cu turcul, înainte de vreo trei săptămâni în ţara noastră la Călugăreni, în care bătălie bunul Dumnezeu ne-a ajutat nouă creştinilor într-un chip minunat. Au fost tăiaţi mai întâi trei paşale şi mai mulţi ceauşi, dintre care vreo câţiva au fost prinşi chiar vii. Am înţeles apoi, de la prizonierii mai proaspeţi, că în lupta aceea au căzut 7.000 de turci, iar ceilalţi, îngroziţi până în suflet, printre care însuşi Sinan Paşa, se pregăteau să-şi întoarcă paşii spre Dunăre. Adevărat că noi înşine i-am lăsat lui calea sloboda în ţara noastră, şi asta din pricină că, în vremea aceea, oştirea noastră se împuţinase peste socoteli. Când au cunoscut turcii acest lucru, au întins-o spre Bucureşti. (...) Eu, fireşte, cu toate că doresc peste măsură să mă năpustesc iarăşi asupra duşmanului, socotesc totuşi că trebuie aşteptat ajutorul altor creştini. Iarăşi şi iarăşi vă rugăm stăruitor să stingeţi focul care arde păretele vecinului, înainte ca el să vă ajungă pe voi. Asta într-adevăr vă rugăm, înainte de toate, că dacă aţi hotărât să ne aduceţi ajutoare, ca să fim asiguraţi de asta cât mai tare şi să fie limpede pentru noi voinţa Domniilor Voastre”, scria Mihai Viteazul la data de 12 septembrie 1595.
La data de 3 februarie 1601, cu jumătate de an înainte de a fi omorât, Mihai Viteazul i-a transmis o scrisoare lui Ferdinando I de Medici, ducele de Toscana, în care explică greutăţile prin care a trecut în decursul ultimilor ani din viaţă.
„Şi eu, în această luptă (n.r. – bătălia de la Vidin din 1598), primii de la un turc o suliţă în piept, pe care o smulsei şi o rupsei cu mâinile mele. Acum, oricine poate vedea câtă muncă şi osteneală am îndurat şapte ani de-a rândul şi câtă slujbă am făcut creştinătăţii, căci am luat de la turci 100 de tunuri şi am ocârmuit trei ţări: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova; şi am adus Măriei Sale Împăratului 200 de mii de oameni de luptă, pedestraşi şi călări, cu care am fost totdeauna gata să slujesc Măriei Sale.
Am ajuns la acest sfârşit, pierzând toate lucrurile ce le câştigasem din zilele tinereţii până la bătrâneţe, şi ţări, şi averi, şi soţie, şi copii. Şi dacă le-aş fi pierdut din cauza vrăjmaşilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaş, nu m-ar durea atât cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care aşteptam ajutor şi razim. (...) Astfel, rog toată creştinătatea să-mi stea într-ajutor, căci am pierdut tot, şi ţări, şi bogăţii, şi soţie, şi copilaşi şi, în sfârşit, tot ce am avut pe lume”, a scris Mihai Viteazul la data de 3 februarie 1601.
Sursa: „Mihai Viteazu, Autor Literar” – Miron Manega.
Alte ştiri pe această temă:
Sfârşitul nepotului lui Ştefan cel Mare: asasinat de boieri în foişorul său de la Suceava
Se încarcă comentariile...
