Video Ciorba rădăuțeană, brand de Bucovina, în Top 100 cele mai bune supe din lume. Reacția creatoarei VIDEO
0Rețeta ciorbei rădăuțene a fost inventată în urmă cu 41 de ani, de Cornelia Dumitrescu, maestru bucătar din Rădăuți (Suceava), care nu se aștepta ca produsul ei să devină atât de celebru.
Taste Atlas a realizat recent un clasament al celor mai bune supe din întreaga lume în aprilie 2023, iar ciorba rădăuțeană a fost plasată pe locul 12 în „Top 100 cele mai bune supe din lume", cu un punctaj de 4,6 din 5.
La Rădăuți, în restaurantul celei care în urmă cu 41 de ani a inventat rețeta acestei ciorbe deja celebră în România, vestea a fost primită cu lacrimi în ochi.
La 78 de ani, după o viață de muncă în bucătărie, Cornelia Dumitrescu este fericită în primul rând pentru că orașul ei iubit, Rădăuți, a ajuns să fie cunoscut peste tot în lume grație acestei ciorbe.
Tanti Cornelia, cum îi spun localnicii, îți povestește cu drag de Bucovina, de mâncărurile speciale ale zonei și de cât de important este ca rețetele tradiționale să fie păstrate din generație în generație.
Nu s-a gândit niciodată că ciorba ei va deveni atât de celebră. A făcut rețeta la sugestia soțului ei, într-o doară. Pentru că aveau multe păsări în curte, în special curcani, soțul și-a dorit o supă din piept de curcan sau găină și i-a spus într-o zi să îi facă o ciorbă specială.
Prima ciorbă rădăuțeană a fost savurată în familia Dumitrescu și a avut mare succes, iar imediat după aceea a fost introdusă în meniul restaurantului la care lucra în urmă cu 41 de ani Cornelia Dumitrescu, același în care gătește și astăzi.
Secretul celebrei ciorbe din Rădăuți
Cu mare drag, ea a arătat cum se gătește ciorba rădăuțeană, la ea acasă, și a precizat că secretul este smântâna grasă, dar se pun și ouă și usturoi din plin.
„Ingredientele se fierb la foc mediu până când carnea și legumele devin fragede. Nu se pun multe legume“, atrage atenția inventatoarea rețetei, iar la final ciorba se servește neapărat cu un ardei iute.
Ciorba a prins foarte bine și clienții au vrut mai întâi să o servească din pură curiozitate, iar după aceea s-au interesat de rețetă, pentru că era foarte gustoasă.
Au durat ani până când ciorba rădăuțeană a ajuns în meniurile restaurantelor din toată România iar apoi din străinătate, inclusiv în restaurante din Dubai fiind savurată acum.
Nicăieri însă ciorba rădăuțeană nu are gustul din restaurantul în care a fost servită prima dată și nicăieri nu e gătită cu atâta migală și cu atâta suflet.
„A pornit de la un client la altul, pur și simplu... s-a dus vorba despre ciorba mea și a ajuns să fie servită în toată lumea. Unde sunt români este și ciorba rădăuțeană - și românii noștri sunt peste tot", mărturisește cu mândrie Cornelia Dumitrescu.
Și are de ce să fie mândră, pentru că în restaurantul ei din Rădăuți vin zilnic oameni din toată țara, dar și din străinătate, special pentru a gusta din ciorba rădăuțeană preparată aici.
De-a lungul timpului, delegații din străinătate, membrii casei regale olandeze, diplomați și oameni de stat au intrat în restaurantul cu specific național și au savurat celebra ciorbă.
Printre ei a fost și Nicolae Ceaușescu, venit în Bucovina într-o vizită, și care a cerut a doua porție atât de mult i-a plăcut ciorba rădăuțeană.