Bărbat acuzat de trafic de persoane şi viol, ridicat de mascaţi de la propria nuntă
0
Un tânăr de 23 de ani, din Botoşani, a fost săltat de poliţişti de la propria nuntă, chiar din faţa miresei sale, dintr-un restaurant din Suceava. Pe numele său există un mandat european de arestare pentru trafic de persoane şi viol.
Un mire a fost ridicat de mascaţi chiar de la propria sa nuntă. Această scenă incredibilă a avut loc în restaurantul Bucovina din municipiul Suceava, chiar la sfârşitul petrecerii. Mirele, în vârstă de 23 de ani, este căutat de autorităţile germane, pe numele său existând un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, privare de libertate, viol şi vătămare corporală periculoasă.
Liviu Muraru era dat în urmărire internaţională încă din anul 2013, pentru că ar fi făcut parte dintr-o reţea de traficanţi de persoane care opera pe teritoriul Germaniei.
Mascaţii au descins în local şi l-au săltat pe individ chiar de sub ochii miresei, băgându-l imediat în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava. El a fost prezentat judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava pentru confirmarea mandatului de arestare.
Familia tânărului a negat acuzaţiile ce i-au fost aduse acestuia spunând că este vorba despre o greaşeală. Până la clarificarea situaţiei, Liviu Muraru probabil va sta în Centrul de Arest Preventiv al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.