Asasinii din Siret, necunoscuţi valutiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valutiştii suceveni fac tranzacţii în stradă
Valutiştii suceveni fac tranzacţii în stradă

Reporterii „Adevărul de Seară“ au prezentat portretele robot ale ucigaşilor din Siret unor valutişti care acţionează în Bazar şi în zona Pieţei Centrale, dar aceştia au ridicat din umeri.

„Le-am văzut portretele la ştiri, dar nu le-am dat importanţă. Nu i-am văzut niciodată şi nu cred că-s din România“, crede Dorel Bahrin, valutist din zona Pieţei Mari. Un altul este sigur că bărbaţii din portret sunt recuperatori din Ucraina veniţi special să ucidă.


Valutiştii s-au baricadat


„Cel mai bătrân e sigur ucrainean. E oarecum de-al meu, căci şi eu sunt din Moldova. Celălalt ar putea fi foarte bine şi român“, a declarat Alexei Vitalii, valutist. Chiar dacă cei doi asasini sunt încă liberi, administratorii caselor de schimb valutar nu se simt ameninţaţi. „Ce ar putea face? Am geam antiglonţ şi pereţi speciali. În plus, numai să vină, că le arunc acid între ochi“, a spus Alexandru Băluş, administrator al unei case de schimb valutar.


S-au înmulţit raziile


Singurul efect pozitiv al tragediei de la Siret constă în creşterea raziilor efectuate de către poliţişti. În plus, valutiştii sunt mai atenţi la şi-şi iau măsuri de siguranţă. „Nu mai stă nimeni în stradă. Poliţiştii ne vânează şi nu mai avem curajul să stăm la vedere“, a spus Teodor Mărculescu, valutist. Poliţiştii neagă că i-ar urmări pe vânzătorii de valută.


„Au loc controale pe linie economică şi pentru prevenirea faptelor antisociale“
, a precizat Gabriel Panţîru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava. Vasile Hriţcu, bărbatul a cărui familie a fost executată la Siret săptămâna trecută, este anonim în Suceava. „Nu cred că a venit prin Suceava după bani, căci l-ar fi ştiut careva“, a spus Teodor Mărculescu.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite