Video Accident cu 11 victime pe DN 2, în Suceava. A fost activat Planul Roșu de Intervenție VIDEO
0Un accident rutier cu 11 victime s-a produs, duminică seara, pe DN 2, în localitatea Drăguşeni din judeţul Suceava. O mașină a ajuns pe contrasens și a intrat în coliziune cu alte două. La nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
UPDATE: În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a doi bărbaţi, pasageri în autoutilitara ce a pătruns pe contrasens, dar şi rănirea uşoară a celorlaţi doi pasageri din autoutilitară şi a şoferului acesteia, potrivit Agerpres. Din celelalte două autoturisme implicate a rezultat rănirea uşoară a patru adulţi şi doi copii, fără probleme majore.
O victimă este inconştientă, iar alte zece au diferite traumatisme şi primesc îngrijiri medicale pentru a fi stabilizate, urmând să fie transportate la spital.
La fata locului au fost alocate două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, şapte ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, trei echipaje SMURD şi un elicopter SMURD.
De asemenea, s-a constituit o echipă operativă formată din poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Fălticeni, dar şi din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava, iar din primele verificări s-a constatat faptul că şoferul unei autoutilitare în care se mai aflau patru persoane şi care se deplasa din direcţia Fălticeni către Roman a pătruns pe contrasens unde a lovit succesiv două autoturisme ce circulau în coloană din sens opus.
Toţi şoferii urmează să fie testaţi cu aparatul etilotest şi le vor fi prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei
Știrea inițială:
Două dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.
„Conducătorul unei autoutilitare a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu două autoturisme. În urma impactului au rezultat șapte victime, dintre care două sunt inconștiente. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creștere”, precizează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Plan Roșu de Intervenție
Accidentul a avut loc la kilometrul 386 al DN 2.
„Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului, echipajele operative intervin cu două autospeciale de stingere cu accesorii pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD și opt ambulanțe SAJ. La caz a fost alocat și elicopterul SMURD”, precizează ISU Suceava.
În sprijin, de la Iași, a fost trimisă o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.
Misiunea este în dinamică.