Zeci de hoţi de lemne, prinşi de poliţiştii din Urziceni în timpul unei razii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a confiscat şi lemnul deţinut ilegal FOTO Adevărul
Poliţia a confiscat şi lemnul deţinut ilegal FOTO Adevărul

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni au acţionat, ieri, pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

Pe parcursul derulării controalelor, şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 36 de ani, din comunele Borăneşti şi Bărcăneşti, au fost surprinşi în flagrant de către poliţişti după ce ar fi sustras material lemnos din speciile ulm şi plop, dintr-o pădure de pe raza comunei Bărcaneşti, cu ajutorul unor atelaje hipo.

Poliţiştii au luat, faţă de persoanele depistate, măsura sancţionării contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 9.000 de lei, în conformitate cu Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, totodată, fiind luată măsura ridicării în vederea confiscării a materialului lemnos, precum şi a atelajelor hipo folosite.

De asemenea, pe parcursul activităţilor desfăşurate, oamenii legii au depistat, pe raza oraşului Căzăneşti, un bărbat de 33 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta, cu ajutorul unei autoutilitare, material lemnos de mai multe esenţe.

Cel în cauză le-a prezentat poliţiştilor un aviz de însoţire, în care era înscrisă o cantitate mai mare decât cea transportată, fapt constatat după măsurarea volumului materialului lemnos de către un specialist din cadrul Ocolului Silvic Slobozia. Poliţiştii au luat, faţă de persoana depistată, măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 3.000 de lei, precum şi confiscarea materialului lemnos transportat.

Uneltele au fost confiscate

Totodată, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Căzăneşti au depistat, pe raza comunei Munteni Buzău, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 31 şi 44 de ani, toţi din comuna Sărăţeni, în timp ce transportau, cu ajutorul unor atelaje hipo, material lemnos din specia gherghinar, precum şi mai multe unelte care ar fi fost folosite la tăierea materialului lemnos.

În cauză, poliţişii au întocmit dosar penal conform prevederilor Legii nr. 46/2008 – Cod Silvic, cercetările fiind continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. Totodată, uneltele folosite la tăierea materialului lemnos au fost ridicate în vederea confiscării.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite