Totul despre sex: patru mituri de care trebuie să te fereşti pentru o relaţie de cuplu fericită
0
În jurul sexualităţii s-au creat milioane de mituri. Cele mai multe au în prim plan bărbaţii care-şi schimbă partenerele cu viteza luminii sau preludiile îndelungate după care tânjesc femeile. Iată deci care sunt cele mai adevărate patru mituri care trebuie evitate pentru viaţă sexuală reuşită.
Primul dintre miturile pe care trebuie să-l ignorăm este cel legat de pofta nebună după sex a bărbaţilor.
1. Bărbaţii se gândesc la sex mai mult decât femeile – în realitate, lucrurile nu stau chiar aşa. Acest aspect a ieşit la iveală datorită faptului că domnii vorbesc mai mult despre sex decât doamnele. Însă de la vorbe la fapte distanţa este astronomică.
Petru o relaţie sexuală armonioasă, femeile trebuie preţuite mult mai mult în intimitate. Această teorie a scos la iveală un al doilea mit legat de sexualitate.
2. Femeile au nevoie întotdeauna de preludiu pentru a ajunge la orgasm – realitatea a demonstrat şi de această dată faptul că numărul femeilor care preferă o partidă sex spontană este la fel de ridicat sau poate chiar mai mare, faţă de cel al doamnelor care au nevoie de preludiu.
Metodele contraceptive au creat de asemenea nenumărate poveşti. De aceea, celelalte două mituri desfiinţate vorbesc despre anumite metode pe care dacă le-am respecta cu siguranţă am putea preveni o sarcină sau contractarea unei boli cu transmitere sexuală.
3. Sexul pe durata menstruaţiei este sigur – studiile au demonstrat că această metodă contraceptivă a dat greşi de fiecare dată când a fost folosită. În realitate, spermatozoizii pot supravieţui până la 7 zile.
4. Contraceptivele orale ne scapă de bolile cu transmitere sexuală – cu siguranţă acest lucru nu se poate întâmpla, iar cei care cred că acest mit este o realitate se înşeală amarnic. Contraceptivele orale preîntâmpină o sarcină nedorită. Singura metodă de a preîntâmpina contactarea unei boli cu transmitere sexuală rămâne folosirea prezervativului.