Şofer băut, cercetat penal după ce a fost prins băut la volan
0Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, don comuna Adâncata, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan. Şoferul a fost oprit în trafic, în timpul unui control de rutină.
La data de 6 iulie, în jurul orei 23.00, poliţiştii din Fierbinţi-Târg, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere a traficului rutier în localitatea Fierbinţii de Sus au oprit pentru control o autoutilitară, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Adâncata.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest Drager, acesta indicând o valoare a alcoolemiei de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul a fost condus la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Urziceni, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Poliţiştii ialomiţeani acţionează permanent pentru sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie şi pun în pericol traficul rutier. Aceştia astrag atenţia că, pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Vă mai recomandăm şi: