Slobozia: Polițistul care vindea telefoane deținuților veghează acum la siguranța cetățenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că a stat închis 24 de ore în arestul Poliției și a fost trimis în judecată pentru luare de mită, agentul Aurelian Dinu (25 ani) își încasează salariul de polițist și chiar poartă uniforma pe care a murdărit-o în urmă cu câteva zile.

După ce a fost eliberat din arestul Poliției, acesta a fost transferat la Biroul de Ordine Publică Slobozia, unde își desfășoară activitățile specifice acestui compartiment. Mai precis patrulează prin municipiu și are grijă ca siguranța și liniștea cetățeanului să nu fie perturbată.

„Agentul Aurelian Dinu a fost pus la dispoziția Biroului de Ordine Publică Slobozia, iar până când instanța va decide dacă este sau nu vinovat de acuzațiile care i se aduc, el va presta în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița“, spune comisarul Viorel Ștefu, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița.
Reamintim că anul trecut, agentul Aurelian Dinu, lucra în cadrul Centrului de reținere și Arestare Preventivă al Poliției Ialomița, când i-a vândut unui deţinut un telefon mobil, contra sumei de 300 de euro. El și-a motivat gestul spunând că are multe datorii.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite