Şcoala din România unde sunt pregătiţi trubaduri. Un învăţător îşi învaţă de 30 de ani elevii să cânte la mandolină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De peste 30 de ani, pe malul Dunării, la Giurgeni, în judeţul Ialomiţa, un învăţător al şcolii generale din localitate pregăteşte trubaduri. Dascălul Andrei Gheorghe are în prezent 25 de elevi alături de care participă la numeroase festivaluri şi concursuri de muzică populară.

Într-o sală de clasă a Şcolii Generale din comuna ialomiţeană Giurgeni, un grup de elevi au venit la ora de mandolină. O oră de la care niciunul dintre ei n-ar putea să chiulească, pentru că le este foarte dragă. Copiii îşi aşază instrumentele pe bancă şi-l privesc ţintă pe învăţătorul Andrei Gheorghe (62 de ani), profesorul care-i învaţă să strunească acest instrument folosit în trecut de trubaduri pentru a cuceri inimile domniţelor care-i ascultau din turnurile de piatră ale castelelor nobiliare.

Înainte de a începe, instrumentele sunt acordate cu grijă. Profesorul trece pe la fiecare bancă şi verifică dacă micii săi învăţăcei şi-au acordat perfect mandolinele. În prima bancă, Mihai (10 ani) ţine în mână o tamburină şi-i acompaniază pe colegii săi, în momentul în care primeşte semnul din partea învăţătorului Andrei Gheorghe.

„Două, trei şi…“, dă tonul dascălul, iar întreaga clasă răsună sub acordurile corzilor ciupite de elevi. Încăperea este învăluită de sunetul „Cazaciocului“, binecunoscutul cântec tradiţional rusesc, care spune povestea a doi tineri îndrăgostiţi, despărţiţi de război.

image

Învăţătorul Andrei Gheorghe predă lecţii de mandolină la şcoala generală din Giurgeni FOTO: Mădălin Sofronie

Buna dispoziţie continuă când, în mâinile firave ale copiilor, mandolinele încep să interpreteze o horă tradiţională românească, urmată de alte câteva melodii inspirate din folclorul local, specific acestui colţ de Bărăgan. „Am zis să continuăm tradiţia înaintaşilor noştri şi tocmai de aceea i-am învăţat pe copii să cânte la mandolină melodii inspirate din folclorul tradiţional al zonei în care locuim. Să ştiţi că este foarte bogat“, precizează învăţătorul Andrei Gheorghe.

Concert în sala de clasă

Într-o bancă aflată în spatele clasei, Andreea Bădărău (10 ani) interpretează şi la mandolină, dar şi din voce, câteva cântece cu versuri scrise de Anton Pann. Ochii albaştri ai fetiţei cercetează cu atenţie fiecare mişcare a profesorului său. A învăţat să strunească mandolina în urmă cu doi ani, iar de atunci instrumentul este cel mai bun prieten al său.

image

Mandolinele produc sunete magice în mâinile copiilor FOTO: Mădălin Sofronie

„La început a fost puţin dificil până m-am obişnuit să ţin mandolina în mână. Trebuie să pui degetele pe corzi într-un anumit fel pentru ca ea să scoată cele mai frumoase sunete“, mărturiseşte Andreea. Din mandolina micuţei, muzica lui Pann sună dumnezeieşte. Acordurile îi lasă fără cuvinte pe toţi colegii fetiţei care, la final, o aplaudă ca şi când ar fi fost într-un concert adevărat, pe o scenă adevărată. „Îmi place foarte mult muzica populară, mai ales atunci când o cânt. Îmi plac mai multe interprete. Am încercat să cânt la mandolină melodiile lor“, adaugă Andreea.

Premianţi la festivaluri

Actuala formaţie de mandoline a Şcolii Generale din Giurgeni este alcătuită dintr-un grup de 25 de elevi, de la cei de clasă primară şi până la cei de liceu, reuniţi sub numele de „Nuferii Dunării“. „Modul în care s-a format grupul acesta este simplu. Câţiva dintre elevii pe care i-am avut la clasa primară au dorit să continue să cânte şi când au ajuns la gimnaziu, şi chiar şi la liceu. În formaţie sunt şi opt adolescenţi de liceu“, explică profesorul de mandolină perenitatea proiectului său muzical.

Marian Adrian Paraschiv(18 ani) este unul dintre veteranii formaţiei „Nuferii Dunării“ şi spune că a îndrăgit acest instrument din prima, motiv pentru care a decis să continue să ia lecţii de mandolină de la învăţătorul Andrei Gheorghe. Nu se gândeşte la o carieră muzicală, însă este foarte încântat să fie unul dintre membrii de seamă ai formaţiei.

image

„Nuferii Dunării” s-au făcut cunoscuţi pe plan naţional FOTO: Mădălin Sofronie


„Mi-a plăcut tare mult să cânt şi am decis să nu întrerup. Tatăl meu i-a fost elev domnului profesor şi a învăţat şi el să cânte la mandolină. E foarte frumos“, spune adolescentul. Popularitatea „Nuferilor Dunării“ crescuţi de profesorul Andrei Gheorghe este foarte mare. Formaţia este invitată să participe la cele mai importante evenimente culturale care se desfăşoară în întreg Bărăganul.

Iar când nu sunt pe scenă, la spectacole, trubadurii din Giurgeni participă la concursuri şcolare de muzică, organizate la nivel naţional, de unde se întorc mereu acasă cu premii consistente. Mărturie în acest sens stau zecile de diplome pe care învăţătorul Andrei Gheorghe abia le mai poate ţine în dosare şi trofeele aşezate la loc de cinste în sala de clasă unde copiii fac repetiţii. Locul I la concursul de muzică „Lină Chiralină“, desfăşurat la Brăila anul trecut, este doar una dintre zecile de mărturii care atestă incontestabilele calităţi muzicale ale elevilor-trubaduri de la Giurgeni.

Prima formaţie de mandoline din Giurgeni a fost înfiinţată în 1982

Proiectul educaţional iniţiat de învăţătorul Andrei Gheorghe la Şcoala Generală din Giurgeni este vechi de peste 30 de ani. Dascălul a  învăţat să strunească mandolina pe vremea când era elev la Liceul Pedagogic din Buzău şi, din dragoste pentru instrument, a decis să-i înveţe şi pe elevii săi să cânte muzică instrumentală. Aşa că, pe lângă tainele scrisului, cititului şi socotitului, fiecare dintre elevii pe care i-a avut la clasă le-au deprins şi pe cele ale mandolinei. Prima formaţie de mandoline a şcolii din Giurgeni a fost înfiinţată de învăţătorul Andrei Gheorghe în anul 1982 şi era alcătuită din nouă elevi din clasele primare.

image

Primii „Nuferi ai Dunării”, formaţi de învăţătorul Andrei Gheorghe FOTO: Mădălin Sofronie

„Înainte, la liceele pedagogice trebuia să ştii să cânţi la un instrument. Eu mi-am ales mandolina pentru că mi s-a părut mai uşoară. Şi am fost foarte încântat de alegerea pe care am făcut-o“, spune cu sinceritate profesorul, în timpul unei scurte pauze de repetiţii. Iar în opinia, sa mandolina nu se lasă greu strunită. Tot ceea ce contează este digitaţia, adică modul în care sunt ţinute degetele mâinilor pe corzi astfel încât instrumentul să producă sunetele cele mai frumoase.  Aşa cum i-a obişnuit pe elevi de atât timp, repetiţiile se desfăşoară, de câteva ori pe săptămână, în timpul orelor de muzică sau după programul şcolar, într-un spaţiu din incinta unităţii de învăţământ.

Citiţi şi:

FOTO Când viaţa bate filmul. Eolina, adolescenta care scrie cu capul

Gadgetul care îţi salvează viaţa. Un elev din Slobozia a inventat jacheta care sună la 112 în caz de pericol


 

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite