Razie la Ţăndărei. Peste 270 de persoane, legitimate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Razie la Ţăndărei FOTO IPJ Ialomiţa
Razie la Ţăndărei FOTO IPJ Ialomiţa

Forţe de ordine ale poliţiei şi jandarmeriei au acţionat ieri după amiază, pe raza oraşului Ţăndărei pentru menţinerea ordinii publică, reducerea riscului rutier, precum şi prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid19.  Au fost aplicate 74 de contravenţii şi verificate peste 230 de autovehicule.

La data de 10 iunie, în intervalul orar  15.00 - 17.00, zeci de poliţişti şi jandarmi au descins la Ţăndărei pentru prevenirea şi combaterea violenţei stradale, prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice, precum şi de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020.

Pe parcursul activităţilor desfăşurate au fost legitimate peste 270 de persoane şi controlate 230 de autovehicule, precum şi 5 societăţi comerciale.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 74 de  sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 18.600 de lei, atât pentru încălcarea regulilor pandemiei, cât şi pentru încălcarea normelor rutiere, de convieţuire socială, precum şi cele privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în cadrul filtrelor rutiere, fiind retrase totodată şi 6 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat, în cadrul activităţilor, în flagrant, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din oraşul Ţăndărei, care a prezentat la controlul documentelor un permis de conducere emis de către autorităţile din Regatul Unit, despre care existau suspiciuni că ar fi contrafăcut.

Pe numele lui a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere, falsul material în înscrisuri oficiale şi uzul de fals.

De asemenea, cu ocazia activităţilor desfăşurate  a fost depistat un tânăr în vârstă de 17 ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Vă mai recomandăm şi:

Explozie de infectări SARS-CoV-2 în lume şi în Europa pe fondul relaxărilor. Ce se întâmplă în România - INFOGRAFIC

Asociaţie: Centralele de apartament nu trebuie interzise, dar ar putea fi taxate pentru emisiile de CO2. Cât ar plăti consumatorii

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite