Povestea boierilor Fuerea, obligaţi să-şi incendieze averea. Ce i-a determinat să facă asta
0
Familia de boieri Georgescu-Fuerea a construit, la Slobozia, pe când localitatea era o simplă comună agricolă, una dintre cele mai mari fabrici de făină din România. Însă prosperitatea a fost curmată brusc, când statul a cerut ca moara să fie distrusă, pentru a nu fi capturată de nemţi, în Primul Război Mondial.
La sfârşitul secolului XIX, Slobozia avea aspect rural – era o comună. Plasată strategic şi având punct de cale
ferată, era căutată de agricultori, fiind o bună piaţă de desfacere. Aici se organiza comerţul cu grâne. Profitând de aceste atuuri, familia de boieri Georgescu-Fuerea a înfiinţat aici o moară, care a devenit una dintre cele mai mari fabrici de făină din România. Numai că prosperitatea n-a durat. Istoria boierilor a fost una dramatică: după ce au supravieţuit războaielor, au fost obligaţi să-şi incendieze agoniseala de o viaţă şi să părăsească Bărăganul, lăsând în urmă ruinele fumegânde ale averilor lor.
SLOBOZIA, GRÂNARUL ŢĂRII
„Mai întâi, au deschis un atelier de maşini agricole. Mai târziu, au construit o moară pe care au dezvoltat-o continuu, construind o uzină electrică pentru asigurarea funcţionării moşiei, depozite, o fabrică de biscuiţi şi clădiri şi locuinţe pentru muncitori. Astfel, au ajuns să cuprindă circa cinci hectare de teren“, explică Andreea Panait, muzeograf la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia. Moara Fuerea a ajuns să fie a doua ca importanţă din România. Familia Georgescu-Fuerea a devenit producătoare, prelucrătoare şi exportatoare de grâne, făină şi produse de panificaţie, iar Slobozia s-a dezvoltat şi graţie acestei mori. Clădirea principală a morii se afla, aproximativ, pe spaţiul alocat astăzi Muzeului Naţional al Agriculturii. Totuşi, astăzi, singura urmă vizibilă a rămas calea ferată, dezafectată, din imediata apropiere a muzeului.
Imagine din Slobozia interbelică FOTO Muzeul Naţional al Agriculturii Slobozia
La începutul Primului Război Mondial, autorităţile române i-au cerut familiei Fuerea să incendieze moara şi depozitul de cereale pentru a nu cădea în mâinile inamice ale germanilor. Pentru această cerinţă, statul român i-a asigurat pe boieri că vor fi printre primii despăgubiţi când războiul se va sfârşi. Moara a ars, iar din cauza derulării greoaie a acţiunilor de despăgubire, familia nu a primit nimic de la stat – în afară de câteva asigurări scrise. „După anul 1949, cele cinci hectare unde se afla moara au fost expropriate, bineînţeles, de către stat. Ultima descendentă a familiei Georgescu- Fuerea, Anca Maria Christodorescu, este stabilită în Elveţia“, explică Andreea Panait.
O MARE MOARĂ
Povestea familiei de boieri a fost prezentată în cartea „Perieţi, Slobozia – evocări Familia C. Georgescu-Fuerea“, semnată de Anca-Maria Georgescu-Fuerea. Din paginile acestui volum aflăm că începuturile familiei de boieri sunt în jurul anilor 1820-1830, iar epoca lor de glorie a fost atinsă între 1890 şi 1936. Cea de-a treia generaţie a
familiei originare din Perieţi a reuşit să realizeze o expansiune către Slobozia, care a dus la dezvoltarea afacerilor personale, dar şi a oraşului. „Zece fraţi şi surori... În timp ce fetele, rămase în Perieţi, întemeiau – la rândul lor – alte familii, în progresie geometrică, fraţii – Basile, Luca-Dinicu, Georges, Scarlat şi Niculae – se gândeau să ridice şi să modernizeze Slobozia, care la vremea aceea nu era încă oraş, ci doar o comună ceva mai răsărită. Au cumpărat lângă calea ferată un teren pe care au ridicat o fabrică de făină, a doua ca importanţă din România, cunoscută sub numele de Moara Ialomiţa sau Moara Fuerea“, se scrie în volum despre începuturile afacerilor boiereşti. „Moara a influenţat dezvoltarea întregii regiuni, aducându-i prosperitate; din păcate, a fost incendiată în timpul Primului Război Mondial.“
Vedere din strada principală FOTO Muzeul Naţional al Agriculturii Slobozia
„A ARS TIHNIT, GOSPODĂREŞTE, ZILE ŞI NOPŢI“
Anca Maria Christodorescu povesteşte şi cel mai dramatic episod din istoria familiei: momentul în care boierii au fost obligaţi să incendieze fabrica. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, prosperitatea familiei a fost pusă sub semnul întrebării, după ce statul a cerut ca moara să fie incendiată, pentru a nu cădea în mâinile duşmanului. „Versiunea oficială a fost că, mai întâi, au distrus-o ruşii, iar, apoi, au continuat nemţii. Dar în familie s-a ştiut întotdeauna că autorităţile noastre le-au cerut fraţilor Fuerea să accepte incendierea, pentru ca recolta abia strânsă şi înmagazinată să nu devină pradă de război.
Coperta cărţii în care este povestită tragedia boierilor Fuerea FOTO Muzeul Naţional al Agriculturii Slobozia
Aşa au căzut pradă numai localul şi utilajele: o pagubă de peste un milion de lei, la vremea când o oaie costa cam 6 lei, iar o vacă – 12! Li s-a promis fraţilor că, după război, vor fi trecuţi pe lista marilor păgubiţi şi vor fi trataţi în consecinţă. Aşa a şi fost: au figurat mult timp la nr. 2 pe acea listă. Dar despăgubirile pe care le poate acorda un Stat, când şi dacă le mai acordă... Pentru fraţii Fuerea, pierderea morii a fost mai mult decât o imensă pagubă materială: era însăşi frăţia lor, lucrarea lor de-o viaţă, raţiunea de-a fi, nucleul în jurul căruia gravitau toţi. Era certificatul de mândrie al comunei Slobozia, devenită între timp oraş“, comenta urmaşa familiei de boieri.
Fabrica de făină a fraţilor Georgescu-Fuerea FOTO Muzeul Naţional Agriculturii Slobozia
A fost consemnat şi momentul în care a avut loc incendiul, pe care bătrânii satului Perieţi nu l-au uitat: „În noaptea în care a luat foc moara, perieţenii au văzut cerul înroşindu-se către Slobozia, cu mult înainte de răsăritul soarelui, şi cineva a început să strige: «Arde moara la Fuerea!». Într-adevăr, a ars tihnit, gospodăreşte, zile şi nopţi la şir: grâul s-a dovedit a fi un combustibil bun… În aceeaşi noapte, bunicul a plecat spre Bucureşti, în trăsură, cu bunica şi cei trei copii speriaţi. Nu de noapte, nu de frig şi nu de foc: de lacrimile care curgeau pe obrazul tatălui lor; bunicul însă nu ştia că plânge, pentru că omul acesta puternic nu plânsese niciodată. Se uita la copii şi la cerul roşu, dar în urmă nu voia să se uite; se mulţumea să repete în şoaptă: «Domnul a dat, Domnul a luat»“, povestea Anca Maria Christodorescu.
LUMINĂ DE LA BOIERI
Pe la începutul secolului XX, Slobozia începuse să capete alură de comună urbană, datorită dezvoltării economice care a determinat şi progresul social şi edilitar al localităţii. În 1872, s-a înfiinţat oficiul telegrafic; în 1893, s-a dezvoltat puternic depozitul de armăsari; în 1897, s-a construit spitalul comunal; în 1898, s-a creat o puternică secţie de jandarmi şi s-a înfiinţat Ocolul Silvic; s-au construit numeroase case de cărămidă, prăvălii, hoteluri, şcoli, farmacii, chiar şi un cinematograf. Toate acestea îi îndreptăţeau pe fruntaşii comunei Slobozia să înainteze, în ziua de 1 martie 1909, ministrului Lucrărilor Publice un memoriu prin care solicitau construirea unui pod de fier peste râul Ialomiţa şi mai cereau „trecerea comunei Slobozia în rândul comunelor urbane“.
Şcoala primară de fete din Slobozia FOTO Muzeul Naţional al Agriculturii Slobozia
După lungi dispute, cele două Camere ale Parlamentului au luat în discuţie cererile locuitorilor şi ale Consiliului Local Slobozia. În Adunarea Deputaţilor dezbaterile au început în şedinţa din 2 aprilie 1912. Proiectul de lege prin care Slobozia a fost declarată comună urbană a fost votat pozitiv de 62 de deputaţi – numai trei au fost împotrivă. Senatul a luat în dezbatere proiectul de lege în şedinţa din 5 aprilie 1912, pe care l-a votat cu o majoritate absolută. Legea a fost promulgată de regele Carol I la 12 mai 1912. În momentul când a fost declarată comună urbană, Slobozia avea 4.851 de locuitori. Strada Matei Basarab şi locuitorii înstăriţi aveau lumină electrică, produsă de un generator aflat chiar la moara lui Gheorghe Fuerea.
Piaţa din Slobozia interbelică FOTO Muzeul Naţional al Agriculturii Slobozia
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
