Peste 5.000 de extrase de carte funciară, predate în localităţile Maia şi Moldoveni
0În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Victor Moraru, în două localităţi din judeţ au fost predate aproape 5000 de extrase de carte funciară, ca parte a Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF).
UAT Maia a primit din partea reprezentanţilor Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Ialomiţa 2.600 de extrase de carte funciară pentru aproximativ 60% din terenul extravilan al UAT-ului. UAT Moldoveni a primit din partea reprezentanţilor Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Ialomiţa 2.200 de extrase de carte funciară pentru tot extravilanul UAT-ului.
Finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică demarate de cele două UAT-uri se realizează de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) prin Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Ialomiţa pe bază de contract de finanţare multianual, a anunţat Consiliul Judeţean Ialomiţa..