O bătrână de 73 de ani, salvată de la moarte în ultima clipă. Cel mai probabil, a vrut să se sinucidă
0Operaţiune de salvare reuşită a paramedicilor SMURD de la Slobozia. Aceştia au participat la o misiune în zona cartierului Bora, în urma căreia au scos din apele rîului Ialomiţa o femeie. Ea a fost identificată în persoana unei bătrâne de 73 de ani din Bărbuleşti. Bătrâna este conştientă şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia pentru a primi toate îngrijirile medicale de care are nevoie.
„Ceva plutea pe apă”
Din primele informaţii, se pare că trupul bătrânei a fost observat pe luciul apei de un localnic din cartierul Bora. El a sunat la 112, precizând că „am văzut ceva că pluteşte pe apă, pare a fi un om”.
„La locul intervenţiei a fost trimis un echipaj cu o barcă, iar operaţiunea a decurs fără probleme. Femeia a fost recuperată din apă şi este în viaţă” precizează George Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.
La faţa locului s-au deplasat paramedicii SMURD ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, care au reuşit să o scoată în viaţă din râu pe bătrâna de 73 de ani din Bărbuleşti.
Ea a fost preluată de un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi Transportată la Spitalul Slobozia. Pe fir au intrat şi poliţiştii care fac verificări cu privire la modul în care bătrâna a ajuns în apa Ialomiţei.