Municipiul Slobozia a depăşit incidenţa de 4/1.000 de locuitori. Circulaţia, permisă până la ora 20.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele de ordine vor intensifica actiunile de control FOTO IPJ Ialomiţa
Forţele de ordine vor intensifica actiunile de control FOTO IPJ Ialomiţa

Municipiul Slobozia a depăşit incidenţa de 4 cazuri la mia de locuitori, astfel că în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică circulaţia va fi permisă doar până la ora 20.00 iar magazinele se închid la ora 18.00.

De asemenea, activitatea sălilor de sport şi fitness se suspendă în localităţile unde rata de infectare cu COVID 19 este mai mare de 4 la mia de locuitori.

În ultimele 24 de ore, pe parcursul activităţilor desfăşurate de forţele de ordine au fost legitimate 285 de persoane şi controlate peste 240 de autovehicule, în special transportul în comun de persoane.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 89 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 30.400 de lei, atât pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât şi pentru încălcarea normelor rutiere, iar ca măsuri complementare au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Stelnica, în cadrul verificărilor la persoanele aflate în izolare la domiciliu, au constatat faptul că un tânăr de 20 ani, din comuna Făcăeni, nu a respectat măsura izolării la domiciliu, conform deciziei Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa, nefiind găsit la adresa declarată. Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 1000 de lei.

Vă mai recomandăm şi:

Experţii sunt categorici. De ce masca rămâne obligatorie şi pentru vaccinaţi

Drama vieţii lui Nelu Ploieşteanu: Este cel mai frumos cavou din tot cimitirul VIDEO

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite