Medicii italieni care îi fac să zâmbească pe copiii săraci din România

0
0
Grupul de italieni veniţi la Slobozia să redea zâmbetul copiilor săraci FOTO: independentonline.ro
Grupul de italieni veniţi la Slobozia să redea zâmbetul copiilor săraci FOTO: independentonline.ro

O poveste de viaţă inedită se scrie la Slobozia. Înrolaţi ca voluntari, un grup de medici stomatologi şi asistente din Italia au poposit în Bărăgan pentru a reda zâmbetul pe chipul copiilor defavorizaţi. Într-un cabinet stomatologic pe patru roţi, specialiştii tratează toate problemele dentare ale copiilor.

În curtea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi  Protecţie a Copilului Ialomiţa stă parcată o rulotă mare,  portocalie. Îmbrăcaţi în tricouri de aceeaşi culoare trei bărbaţi şi patru femei stau de vorbă cu un grup de copii şi le explică ceea ce se va întâmpla cu ei în momentul în care vor intra înăuntrul maşinii.

Copiii privesc fascinaţi în momentul în care află că, de fapt, automobilul este în realitate un cabinet stomatologic motorizat. Puţin stingheriţi, micuţii se aşează pe scaunul dentiştilor şi aşteaptă cuminţi consultaţia.  Consultaţia este gratuită, iar copiii care nu au probleme pleacă afară, aşteptându-şi colegii şi încurajându-i. „Nu mi-a fost frică de loc. Ba chiar mi-a plăcut. Mai vreau o dată”, spune curajos, Andrei, un băieţel de-o şchioapă care, nu demult, a împlinit 10 ani.

italieni


Atunci când zâmbetul copiilor contează

Activitatea cabinetului stomatologic pe patru roţi este coordonată de un grup de medici şi asistente, veniţi din Italia să ajute copiii defavorizaţi din fostele ţări comuniste.  Totul sub egida fundaţiei din peninsulă „Overland for a simle” care înrolează specialişti stomatogi din Italia, dornici să devină voluntari pentru a reda zâmbete pe chipurile micuţilor greu încercaţi de soartă.

De câţiva ani, activitatea specialiştilor s-a mutat în România, iar vara aceasta au ajuns la Slobozia, în judeţul Ialomiţa. În ţara noastră, activitatea medicilor italieni este coordonată de Antonela Ioniţă, cea care a făcut posibil desfăşurarea acestui program de voluntariat în România. „Sistemul funcţionază în Italia de peste 13 ani. Medicii pe care îi vedeţi aici au venit încă de la începutul programului. Au viaţa lor în Italia, familiile lor, dar preferă să facă voluntariat şi să ajute cum pot aceşti copii”, explică Antonela Ioniţă.


„Copiii fericiţi sunt tot ce-mi doresc”Veteranul grupului este Paolo Levantti, medic stomatolog care a avut grijă de sănătatea dinţilor a mii de copii din zonele defavorizate ascunse în estul Europei. Se stimte bine făcând acte de voluntariat şi explică faptul că în Italia există medici şi de alte specializări care ajută populaţiile defavorizate din întreaga lume. „Eu am un prieten  oftalmolog care s-a întors dintr-o misiune de voluntariat din Malaezia. De ce fac asta?  Pentru că pentru mine să văd copiii fericiţi este tot ceea ce contează”, susţine specialistul.

italieni
italieni

Potrivit protocolului încheiat cu autorităţile din Ialomiţa, caravana specialiştilor italieni va rămâne deschisă la Slobozia până în luna septembrie. Medicii din peninsulă sunt dispuşi să trateze şi alte cazuri de copii defavorizaţi, în afara celor incluşi în programele instituţionale ale statului. „Dacă există oameni care vor sau ştiu de cazuri de copii săraci, care nu pot ajunge la stomatolog, noi îi ajutăm pe toţi. Important este să-i sprijine să ajungă aici la caravana noastră”, mai spune Antonela Ioniţă.

Slobozia


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri