Incendiu devastator la Ţăndărei. 40 de tone de rumeguş, cuprinse de flăcări
0Patru ore s-au chinuit pompierii din Ţăndărei să stingă un incendiu izbucnit într-o gospodărie. Aproximativ 40 de tone de rumeguş s-au făcut scrum.
În data de 31 martie, a.c., în jurul orei 00.35, ISU Ialomiţa a fost solicitaţi să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la deşeuri din lemn(rumeguş), în curtea unui cetăţean din localitatea Ţăndărei. Pentru localizarea şi lichidarea acestuia au intervenit patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia, cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, încadrate cu 12 militari. Incendiul a fost localizat operativ şi lichidat după aproximativ patru ore, intervenţia fiind îngreunată de vântul puternic. Au ars aproximativ 40 tone rumeguş depozitat în saci de rafie. Nu au existat victime şi nu a existat pericol de extindere. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenţionată a sursei de aprindere de a genera incendiul, spun reprezentanţii ISU Ialomiţa.