Doi ialomiţeni care aveau nevoie de dializă au fost salvaţi de pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militarii de la ISU s-au deplasat cu ajutorul unei autospeciale pe care au primit-o ieri de la colegii lor din Mureş. Aceasta poate transporta până la 8 victime. În faţa autospecialei s-au aflat tot timpul două utilaje de deszăpezire.

Cei doi bătrâni, un bărbat şi o femeie din Gimbăşani, nu ar fi avut nicio şansă să ajungă la spital fără intervenţia pompierilor. Localitatea este complet izolată, iar troienele măsoară peste un metru şi jumătate.

Deplasarea militarilor a fost posibilă numai cu ajutorul a două utilaje de deszăpezire. Chiar şi aşa a fost nevoie de aproape o oră pentru a parcurge cei aproximativ 10 kilometri care despart localitatea Gimbăşani de Slobozia.

Pompierii s-au folosit de o autospecială care a sosit ieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş. În drum spre spital, pacienţii au primit îngrijiri de la paramedicii slobozeni şi de la cei din Mureş.

“Autospeciala va asigura intervenţiile în Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa. Este destinată transportului de persoane şi victime multiple, putând transporta până la 4 persoane cu afecţiuni grave sau 6-8 persoane cu afecţiuni uşoare”, a spus locotenentul George Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.


Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite