Comuna Axintele bate recordul la COVID-19. Ce rată de infectare se înregistrează
0Comuna Axintele din judeţul Ialomiţa, carantinată deja, bate recordul la rata de infectare cu COVOD-19. Incidenţa aici a ajuns la 23,35 la mie.
Un număr de 74 de oraşe şi municipii şi 334 de comune au depăşit pragul de 6 infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, arată datele Grupului de Comunicare Strategică, citate de news.ro. Rata de infectare din municipiul Bucureşti a depăşit-o pe cea din Timişoara, în timp ce Craiova se apropie de 10 la mie.
Conform listei prezentate, joi, de Grupului de Comunicare Strategică, sunt 216 oraşe şi municipii cu incidenţa cazurilor de COVID-19 mai mare sau egală cu 3 la mie, iar dintre acestea 74 au depăşit pragul de 6 infectări la mia de locuitori.
Aici, cele mai mari rate de infectare sunt în oraşele Bragadiru (Ilfov) - 15,95, Videle (Teleorman) - 13,99 şi Popeşti-Leordeni (Ilfov) - 13,97.
Totodată, municipiul Bucureşti a ajuns la o incidenţă de 11,49 la mie, devansând Timişoara - 11,43. Craiova se apropie de 10 la mie (9,92), iar Cluj-Napoca a ajuns la 8,76 la mie.
De asemenea, sunt 1.129 de comune care au incidenţa mai mare de 3 la mie şi 334 dintre ele au trecut de pragul de 6 la mie. Pe primele locuri sunt Axintele (Ialomiţa) - 21,35 la mie, Zâmbreasca (Teleorman) - 19,67 şi Zam (Hunedoara) - 19,6 la mie.
Vă mai recomadnăm şi:
Medic, despre pandemie: Să vă fie foarte clar, dacă faci COVID ai o şansă din 5 că te va omorî