Chirurgul de la Fundeni care face operaţii în premieră într-un spital din Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Tudor Tuhari(în stânga imaginii), în timpul unei operaţii la spitalul din Slobozia FOTO Facebook/Tudor Tuhari
Medicul Tudor Tuhari(în stânga imaginii), în timpul unei operaţii la spitalul din Slobozia FOTO Facebook/Tudor Tuhari

De mai bine de 3 ani, Tudor Tudari, de 35 de ani, este chirurg în Bărăgan. După 5 ani de rezidenţiat la Institutul Clinic Fundenia, medicul a ales să profeseze în judeţul Ialomiţa.

Medicul Tudor Tudari a dovedit că şi în provincie se poate face performanţă, realizând, alături de alţi colegi, câteva operaţii în premieră la spitalul din Slobozia. 

Optimist, doctorul povesteşte sincer că nu i se pare extraordinar ceea ce face. Spune că aceasta este meseria sa, vocaţia pe care şi-a urmat-o, iar rezultatele vin firesc, fiind o încununare a muncii în echipă.

„În toate aceste intervenţii am folosit laparoscopia, o tehnică medicală minim invazivă. Este, în primul rând, benefică pacientului, pentru că se recuperează mai repede. 

Într-adevăr, am operat diferite tipuri de cancere folosind această tehnică, poate că de aici ideea de „premieră medicală“. 

Dar să ştiţi că în alte spitale mari se face acest lucru de mult timp. Nu am inventat eu apa caldă la Slobozia! Vreau doar să-mi fac meseria. Dacă vrei să ajuţi un om, o poţi face oriunde! 

Sunt nişte intervenţii care nu se mai făcuseră la Slobozia. Asta nu înseamnă că sunt extraordinare, se realizează cu succes în spitale mai mari. Mi se pare normal ca şi oamenii din Slobozia să beneficieze de aceste intervenţii. Există încă neîncrederea în spitalul de stat. Oamenii au impresia că la Bucureşti curge lapte şi miere, este o impresie falsă”, povesteşte medicul Tudor Tuhari.

Intervenţii complicate, realizate cu succes

Printre operaţiile pe care le-a realizat laparoscopic se numără o nefrectomie (extirparea unui rinichi bolnav, intervenţia realizată alături de un urolog), cancer de colon, hernii hiatale, histerectomie (extirparea organelor genitale feminine, afectate de cancer), acalazie (boală a esofagului când pacientul nu mai poate înghite nici lichide, nici alimente). 

slobozia tudor tuhari este chirug la slobozia foto facebook/tudor tuhari

 În timpul unei intervenţii chirurgicale FOTO Facebook/Tudor Tuhari

"Cea mai complexă a fost extirparea rinichiului şi a durat mai bine de 3 ore. Intervenţiile sunt de dificultate medie. În toate operaţiile am folosit laparoscopia, o tehnică medicală minim invazivă. Este benefică pacientului, pentru că se recuperează mai repede. Într-adevăr, am operat diferite tipuri de cancere folosind această tehnică, poate că de aici ideea de „premieră medicală“, povesteşte Tudor Tuhari. 

Spune că la Spitalul Judeţean de Uegenţă Slobozia sunt dotări, aparatură modernă însă mai există mult loc de îmbunătăţiri, şi la resursa umană şi la dotări. Am primit toate echipamentele pe care le-am solicitat. Am explicat conducerii faptul că mai bine investeşte în aparatură de calitate decât să cumpere produse de o calitate îndoielnică. Am fost ascultat, iar acum am cu ce să ajut pacienţii, explică medicul.

slobozia tudor tuhari este chirug la slobozia foto facebook/tudor tuhari

Intervenţii complicate, realizate la Slobozia FOTO Facebook / Tudor Tuhari

Comunicarea cu pacientul, pe primul plan

În activitatea sa, dr. Tudor Tuhari pune pe primul plan comunicarea cu pacienţii săi şi crede că aceasta este esenţială în vindecarea bolnavilor. De fiecare dată, medicul explică pe înţelesul fiecăruia patologia. Consideră că un medic bun trebuie să aibă şi acest atu. 

„Este important să-i explici pacientului care este starea sa, cum va evolua şi toate lucrurile care implică sănătatea sa. La spital vin oameni de toate felurile, cu nivele diverse de educaţie, trebuie să ştii să vorbeşti pe limba fiecăruia. Cred că astfel se creează o legătură puternică, iar procesul de vindecare are mai multe şanse de reuşită“, spune medicul.

S-a îndrăgostit de Bărăgan

Deşi s-a născut în Bucureşti, Tudor Tuhari s-a îndrăgostit de Slobozia, micul orăşel din inima Bărăganului. Locuieşte cu chirie alături de soţia sa şi cele două pisici şi spune că îşi doreşte să rămână aici cât mai mult timp. La spital a găsit un colectiv de oameni primitori, buni profesionişti, cu care a făcut echipă pentru binele oamenilor. 

„Este important să schimbăm metalităţi învechite şi să priceapă toţi că tragem la aceeaşi căruţă, să nu mai existe ură şi invidie de clasă, dar şi bătaia pe clineţi, pentru că spagă românească este bine înrădăcinată. Nu e pacientul tău, e pacientul spitalului. Toţi trebuie să acţionăm în aceeaşi direcţie ca un întreg, începând de la poarta spitalului şi până la personalul medical. Astfel vom reuşi să câştigăm încrederea oamenilor şi, de ce nu, să ne facem cât mai bine datoria faţă de pacient“, precizează medicul din Slobozia. 

slobozia tudor tuhari este chirug la slobozia foto facebook/tudor tuhari

Alături de colegii săi, în sala de operaţii FOTO Facebook/Tudor Tuhari

În Bărăgan a ajuns în urmă cu 3 ani, când iniţial a optat pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi. Venise cu un coleg de la Fundeni, ginecolog, însă nu a găsit post de chirurg şi atunci şi-a încercat norocul la Slobozia. „Am dat concurs pentru post, m-am calificat şi cred că fac faţă solicitărilor din moment ce au trecut 3 ani“, consideră medicul.

Cea mai mare mulţumire vine de la pacienţi

Tudor Tuhari a terminat Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Carol Davila din Bucureşti în anul 2010. Cei cinci ani de rezidenţiat i-a petrecut la Institutul Clinic Fundeni, de unde a învăţat meserie de la doi profesori renumiţi: Cătălin Vasilescu şi Aurel Tonea. Spune că pentru un chirurg este esenţială răbdarea, dar şi abordarea problemei pacientului. 

"Trebuie să fii continuu informat, pus la curent cu toate noutăţile pentru a alege cea mai bună variantă de salvare a unei vieţi", spune medicul. 

Încă din copilărie Tudor Tuhari a ştiut că va ajunge medic şi a avut ambiţia de a-şi împlini acest vis. Trecut printr-un experienţă neplăcută la o vârstă fragedă, el însuşi pacient al Spitalului de Arşi din Bucureşti, chirurgul spune că atunci i-a încolţit în gând ideea de a deveni medic, de a ajuta oameni.

slobozia tudor tuhari este chirug la slobozia foto facebook/tudor tuhari

Într-un moment de respiro FOTO Facebook/Tudor Tuhari

Cea mai mare multumire a medicului vine de la pacienţi. Atunci când oamenii vin să-i mulţumească ori când îi telefonează se simte împlinit. 

„Nu sunt vorbe mari, este adevărul simplu care aduce o fericire nemărginită atunci când vezi că ai mai salvat un om“, spune medicul. 

Deşi este o persoană pozitivă şi foarte energică, atunci când intră în sala de operaţie şi ia bisturiul în mână, Tudor Tuhari se transformă pe loc: devine hotărât, calm, sigur pe sine. Cu precizie milimetrică începe aventura unei noi salvări de vieţi. 

"Nu am niciodată emoţii, deşi se mai întâmplă să apară şi surpize neplăcute în timpul operaţiei. Nu mă pierd cu firea, pentru că nu acesta este rolul chirurgului, am un singur gând: să salvez viaţa pacientului", povesteşte el. 

slobozia tudor tuhari este chirug la slobozia foto facebook/tudor tuhari

Dr. Tudor Tuhari, chirurg la Slobozia FOTO Facebook/Tudor Tuhari

Vă mai recomandăm şi:

 

Cum afli unde te vaccinezi anti-COVID şi cine intră în etapa a II-a a campaniei, care debutează vineri

 

Mesajul tranşant pro-vaccinare al Arhiepiscopului Dunării de Jos: „Nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte” VIDEO

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite