Arestat pentru tentativă de omor după ce a bătut crunt un bărbat cu o bâtă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul a fost arestat preventiv FOTO Adevărul
Suspectul a fost arestat preventiv FOTO Adevărul

Un bărbat din judeţul Ialomiţa a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor. Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă Marinică Podar, acesta fiind acuzat că, în vara anului trecut, a bătut crunt un bărbat.

Conform anchetatorilor, pe 14 iulie 2017, în jurul orei 22.00, Podar a lovit persoana vătămată, N.N., cu o bâtă din lemn de corn, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 95-100 de zile de îngrijiri medicale, precum şi infirmitate fizică posttraumatică şi au pus viaţa victimei în primejdie. Faţă de autor s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 6 februarie. O zi mai târziu, pe 7 februarie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a propus Tribunalului Ialomiţa arestarea preventivă a lui Marinică Podar, pe o perioadă de 30 de zile, propunerea fiind admisă de instanţa de judecată la aceeaşi dată.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite