Accident cu doi morţi şi patru răniţi pe DN 2. Persoanele rănite au fost transportate la Bucureşti

0
Publicat:

  Un accident de circulaţie soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor patru s-a produs marţi, pe DN 2, între localităţile Sineşti şi Moviliţa, răniţii fiind transportaţi la unităţi spitaliceşti din Bucureşti, informează ISU Ialomiţa.

Accidentul s-a produs între două autoturisme, iar la locul evenimentului a intervenit Detaşamentul de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul acestora au acţionat două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov şi un elicopter SMURD.

„În urma impactului au rezultat 6 victime: 2 victime inconştiente şi încarcerate şi 4 victime (3 persoane adulte şi un minor cu vârsta de aproximativ 11 ani), conştiente, cooperante şi neîncarcerate. Persoanele încarcerate au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă, din nefericire, prezentau leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarate decedate. Celelalte patru persoane au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind transportate la diferite unităţi spitaliceşti din municipiul Bucureşti”, se arată într-un comunicat de presă remis de ISU Ialomiţa.

Potrivit IPJ Ialomiţa, accidentul s-ar fi produs ca urmare a coliziunii între două autoturisme care circulau din sens opus.

„În urma impactului, unul dintre conducătorii auto şi un pasager din acelaşi autoturism au decedat, în timp ce alte 4 persoane din celălalt autovehicul au fost rănite şi transportate la unităţi medicale. Traficul în zonă se desfăşoară alternativ. Se efectuează cercetarea la faţa locului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Ialomiţa.  

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite