VIDEO -UPDATE Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ într-o localitate din Olt. Victima a ajuns la spital după o intervenţie care a durat peste trei ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un muncitor care lucra la extinderea unei reţele de canalizare a fost prins sub un mal de pământ. Accidentul s-a petrecut în localitatea olteană Bobiceşti, marţi, 5 iunie 2018, în jurul orei 18,00.

UPDATE: Bărbatul surprins de malul de pământ la Bobiceşti, care are 42 de ani şi este din localitate, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, echipajul medical stabilind că acesta a suferit traumatisme la nivelul membrelor inferioare şi la nivel lombar. Intervenţia pompierilor a fost foarte dificilă, din cauza spaţiului mic de manevră salvatorii având nevoie de aproape trei ore pentru a îndepărta pământul şi a-l putea scoate pe bărbat. 

Şi mama muncitorului a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma atacului de panică suferit fiind transportată la Spitalul Orăşenesc din Balş. 

„La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare, un echipaj SMURD şi autocamionul cu containerul de căutare-salvare.  În sprijinul pompierilor a venit şi un echipaj cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt. La sosirea primelor echipaje, bărbatul era acoperit de pământ până în zona pieptului, dar era conştient şi cooperant. Echipajele de pompieri, cu sprijinul cetăţenilor, au acţionat pentru extragerea bărbatului, concomitent cu lucrările de asigurare a malurilor şanţului în care acesta se afla.  Cu ajutorul echipamentelor şi accesoriilor din dotarea autospecialelor,  salvatorii au reuşit să-l extragă pe bărbat şi să îl predea echipajelor medicale. Pe tot parcursul intervenţiei victima a fost conştientă şi a cooperat cu echipele de intervenţie“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenent Alin Băsăşteanu.

Imagine indisponibilă

Un bărbat a fost salvat de sub un mal de pământ

Ştirea iniţială

Bărbatul are 42 de ani şi este muncitor la una dintre firmele care au câştigat, în asociere, în Bobiceşti lucrarea de extindere a canalizării. Accidentul s-a produs în satul Mirila, în jurul orelor 18,00, a declarat primarul comunei, Ilie Chitez, care a menţionat că bărbatul este conştient şi că, din primele evaluări, ar fi suferit o fractură la piciorul stâng. „Acum a fost scos de sub mal, echipajul medical se ocupă. A durat ceva, pentru că probabil nu au vrut să forţeze. Este conştient. Nu pot să vă spun mai multe, nu am fost mai devreme în localitate, am ajuns de puţin timp“, a spus primarul.

La faţa locului intervin pompierii Gărzii Balş şi cei ai Detaşamentului Slatina şi echipaje ale Ambulanţei Olt. Ştire în curs de actualizare.

Bărbatul a fost transportat la spital la finalul unei intervenţii care durat peste trei ore

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite