VIDEO  Intrarea într-un parc din Slatina, blocată de un om de afaceri ce are în apropiere un hotel. Reprezentanţii primăriei: „Este o proprietate privată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva zile, locuitorii din Slatina au descoperit cu stupoare că cea mai folosită cale de acces într-unul din cele mai vechi parcuri din oraş, cel de pe strada Piteşti, a fost blocată. Parcul a fost reabilitat în 2008, iar cel ce a blocat accesul e unul dintre cei mai avuţi locuitori ai urbei, distins de municipalitate cu titlul “Personalitatea anului” în 2012 pentru performanţele sale în afaceri.

Parcul de pe strada Piteşti se numără printre cele mai vechi locuri de promenadă din Slatina. Fiind amenajat la începutul anilor 1900, “Grădina Publică Elisabeta” – numită astfel deoarece însăşi Principesa Elisabeta (viitoarea Regină Elisabeta, 1894-1956, fiica regelui Ferdinand) s-a preumblat pe aleile sale – a reprezentat principalul parc din municipiu, fiind anual vizitat de mii de locuitori ai urbei. Numărul vizitatorilor a crescut treptat după anul 2008, când cei aflaţi la conducerea urbei pe atunci în frunte cu edilul Darius Vâlcov (arestat preventiv de DNA în prezent pentru fapte de corupţie, n.r.) au investit 3,2 milioane de lei pentru reabilitarea şi modernizarea completă a parcului de pe strada Piteşti. Au fost achiziţionaţi sute de puieţi şi alte plante ornamentale, s-au amenajat fântâni arteziene, s-a montat mobilier stradal etc., totul pentru confortul slătinenilor şi nu numai.

În parcul cu pricina, în afară de intrarea principală amplasată pe strada ce dă numele parcului, mai există două intrări/ieşiri laterale, dintre care doar una (cea dinspre blvd. Nicolae Titulescu) era folosită de către vizitatori şi aceasta deoarece datează de la momentul amenajării iniţiale a Grădinii Publice Elisabeta. Această cale de acces, amplasată lângă Parc “Hotel” (noua proprietate a omului de afaceri Constantin Goanţă - foto, proprietar al distribuitorului de ţevi Comtech Co Slatina şi al Comgaz Ploieşti, n.r.), este acum complet blocată cu un gard din sârmă înalt de aproape doi metri şi un stâlp cimentat înfipt în mijlocul aleii de acces amenajată pe bani publici de administraţia locală. Tot la ordinul domniei sale a fost închisă şi calea de acces folosită tot de zeci de ani de miile de credincioşi din municipiu către Biserica “Sfinţii Împăraţi”, pentru care a fost acum amenajată o altă cale de acces.

image

Reprezentanţii Primăriei Slatina afirmă că omul de afaceri are tot dreptul să îngrădească cele două căi de acces deoarece acestea se află pe un teren ce aparţine acestuia.

“Calea de acces dinspre Hotelul Parc către parcul de pe strada Piteşti a fost închisă de către proprietar (C-tin Goanţă, n.r.) din cauza distrugerilor şi a vandalizării bunurilor sale - a motivat domnia sa, făcute de către persoane necunoscute zonei limitrofe căii de acces. Toată acea parcare a hotelului, ca şi terenul aferent, este proprietate privată. Noi nu îl putem forţa să lase deschisă acea cale de acces, chiar dacă aceasta a fost amenajată pe bani publici pentru că, repet – ea se află pe un teren privat. Este dreptul deţinătorului să-şi împrejmuiască proprietatea cum doreşte: are carte funciară, are toate documentele în regulă. Proprietarul terenului şi-a arătat disponibilitatea ca, împreună cu noi, să stabilim o altă cale de acces în incinta parcului din parcarea domniei sale astfel încât să nu-i mai fie afectată proprietatea. Există însă o altă cale de acces în parc aflată în spatele parcării etajate de lângă Spitalul Judeţean Slatina ce poate fi utilizată în continuare de către vizitatori”, a declarat jurist Mihaela Otincelescu, purtător de cuvânt al Primăriei Slatina.

image

"Asta e bătaie de joc!”

Slătinenii nu văd cu ochi buni blocarea celei mai folosite căi de acces în al doilea cel mai vechi parc din oraş (după Parcul "Eugen Ionescu", fostă "Grădina Publică Maria" - după Regina Maria, n.r.) şi spun că nu înţeleg cum de primăria a mai amenajat “poteca” respectivă dacă ştia că nu este pe domeniu public, existând oricând pericolul unor modificări urbanistice în zonă din acest motiv, cum s-a şi întâmplat.

“E o mare prostie, că altfel nu ştiu cum să spun! Cum să blochezi dumneata, domne’, cea mai umblată cale de acces în parcul ăsta unde nu există slătinean care să nu-l fi vizitat măcar o dată în viaţa lui?! Omul ăsta chiar îşi bate joc de un oraş întreg, chiar nu=i ajunge cât are şi se lăcomeşte la un petic de trotuar şi ăla făcut pe banii noştri, nu ai lui !?... Şi cum de a permis Primăria aşa ceva??... Chiar nu s-a gândit nimeni de acolo că e posibil ca, la un moment dat, să vină proprietarul de drept şi să închidă?! De vină sunt cei de la primărie că nu au cercetat bine să vadă care era treaba cu parcul ăsta înainte să bage atâţia bani în modernizarea lui. Asta e bătaie de joc, nu există alte cuvinte pentru ce se întâmplă!”, este de părere Leonte Barbu, din Slatina.

Mai puteţi citi:

FOTO  Primarii neştiuţi ai Slatinei care au ridicat oraşul din colbul istoriei

Secretele primului pod de fier peste un râu din România, ridicat pe un loc blestemat: tot ce se construia peste Olt se dărâma

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite