Secretele primului pod de fier peste un râu din România, ridicat pe un loc blestemat: tot ce se construia peste Olt se dărâma
0
Puţină lume ştie că, înainte de construcţia actualului pod peste râul Olt de la intrarea în municipiul Slatina dinspre Craiova, traversarea Oltului se făcea aici cu poduri din lemn umblătoare. Cum acestea s-au stricat rapid, au fost ridicate alte două din fier, care şi ele s-au stricat. Abia la finele anilor 1880 s-au luat decizia de a construi la Slatina un pod solid peste râul Olt.
Despre modul de traversare a râului Olt pe la Slatina se vorbeşte încă din documentul istoric prin care se atestă oraşul, la 20 ianuarie 1368. Aici se vorbeşte despre „poduri umblătoare” din lemn, uşor de manevrat, dar care aveau un mare dezavantaj: se stricau repede. Trecerea Oltului pe la Slatina pentru oameni în timpurile cele mai vechi se făcea însă cu un fel de burdufe, cum se moştenise de la romani, care chiar aveau constituit în Dacia în acest sens un colegiu numit „utricularii”; apoi s-au folosit şeici şi luntrii, abia apoi apărând „podurile umblătoare”.
“Trecerea mărfurilor de pe un mal pe celălalt al râului Olt, pe la vadul de la Slatina, se făcea cu ajutorul unor «poduri umblătoare», cum erau ele denumite. Vadul de la Slatina era singurul loc care permite o trecere facilă a Oltului, este punctul de legătură dintre cele două provincii istorice româneşti, Oltenia şi Muntenia, este punctul în care se întretaie numeroase puncte comerciale atât ale comerţului intern, cât şi ale comerţului extern în special în perioada medievală. Ulterior au apărut şi <podurile stătătoare>, începute în anul 1845 sub domnia lui Gheorghe Bibescu, care a domnit între 1842-1848. Aceste poduri aveau caprele de zid, iar picioarele şi celelalte părţi erau de bulumaci mari şi lemne groase de stejar”, a afirmat istoricul Aurelia Grosu, muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean Olt.
Despre construcţia primul „pod stătător” peste râul Olt de la Slatina se scrie prima dată în revista „Învăţătorul Satului”, nr. 435, apărut la 15 decembrie 1845 şi menţionată şi de George Poboran în „Istoria oraşului Slatina”, prima monografie a urbei: "Podul stătător, proectat a se clădi pe râul Olt, în dreptul oraşului Slatina, se va pune în lucrare, cu ajutorul a şease zile şi materialul de lemn din pădurile învecinatelor proprietăţi mânăstireşti, unde au fost mai înainte chibzuit a se clădi acest pod ce se arată acum că poate merge îndoit de 4000 de galbeni, însemnaţi în raportul departamentului cu no. 5917, se vor da din capitalul acestor sume, hotărâte a se împlini dela săteni; iar pentru taxa podului se va îngriji ca la vreme să se chibzuiască de către Sfat şi să ni se arate a sa părere. D-lui Marele Vornic din Năuntru va aduc la îndeplinire această a noastră poruncă, Marele Vornic, B. Ştirbei”.
Primul pod fix de lemn de la Slatina, sărbătorit timp de trei zile
Domnitorul de atunci al Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, va pune piatra de temelie a construcţiei la 24 iunie 1846. Cu ocazia acestui eveniment, prefectura judeţului Olt a organizat o mare festivitate. Construcţia de la Slatina a fost, la acel moment, cea mai impresionantă lucrare din ţară şi a adus laolaltă meşteri şi materiale de construcţii din toate colţurile ţării. Lucrările au fost supervizate de o echipă formată din specialişti italieni conduşi de inginerul Giovani Balzano. Sunt antrenate forţe impresionante pentru realizarea obiectivului: se aduc piatră şi lemn din judeţele Argeş şi Vâlcea, meşteri pietrari din judeţele limitrofe, dar şi din judeţele mai îndepărtate, cum ar fi Buzău. Podul este terminat un an mai târziu. Cu ocazia inaugurării podului de lemn de la Slatina de peste Olt (acesta nefiind terminat 100%, n.r.), eveniment derulat la 8 septembrie 1847, administraţia locală organizează sărbători impresionante ce durează trei zile. Ziua inaugurării a fost uşor forţată dat fiind că, la această dată, îşi sărbătorea ziua de nume şi Maria Bibescu, soţia domnitorului.
"Primul pod stătător de lemn de la Slatina este inaugurat pe 8 septembrie 1847, de Sfântă Maria Mică, în cinstea doamnei Maria Bibescu, soţia domnitorului - în prezenţa domnitorului şi soţiei acestuia, dar şi a celor mai înalte oficialităţi ale Ţării Româneşti de la Bucureşti, miniştri ai vremii, diplomaţi străini etc.”, a adăugat istoricul de la Muzeul Judeţean.
"Aici se pregătise mai din vreme să li se facă primirea cea mai strălucită. Venise muzicile din Bucureşti şi Craiova, aşa că două zile cât au stat aici (oficialităţile, n.r.), oraşul a fost într’o mare sărbătoare. S’au ţinut mai multe discursuri, din care cel mai frumos şi mai bine simţit a fost acela rostit de K. Stancevici, profesprul Şcoalei normale Ionaşcu de aici”, spune George Poboran în monografia sa despre Slatina.
Imaginea podului de lemn inaugurat în anul 1847 este imortalizată într-un desen de către pictorul Barbu Iscovescu, unul dintre participanţii la festivităţile de inaugurare ale podului. De asemenea, o imagine a podului este prezentată şi într-o medalie din argint comemorativă – pe o faţă conţine fără nicio înfloritură, în şapte rânduri, următoarea inscripţie: “Podul stătător pe râul Oltului la Slatina s’au clădit în anul 1846 în zilele prea înălţatului domn Georgie D. Bivescu”; pe cealaltă faţă a monedei este vederea podului. Facsimilul acestei medalii şi desenul în original al lui Barbu Iscovescu sunt expuse în secţia de Istorie şi Cultură Slătineană a Muzeului Judeţean Olt, în vreme ce un original al medaliei se află în colecţia Academiei Române.
Realizarea actualului pod de fier peste râul Olt
Inundaţiile foarte frecvente de pe râul Olt au dus la distrugerea podului din lemn menţionat, iar oamenii au fost nevoiţi să se folosească din nou de luntre pentru tranzitul de pe un mal pe celălalt. După ce construcţia finanţată de domnitorul Gheorghe Bibescu este luată de apele învolburate ale Oltului, care, în acea vreme, nu era regularizat şi curgea la întâmplare, administraţia locală slătineană şi locuitorii din Slatina îl asaltează pe noul domnitor cu solicitări pentru construirea unui nou pod. În 1862 se construiesc două poduri la Slatina - unul peste Olt şi altul peste afluentul Beica, pentru care domnitorul Alexandru Ioan Cuza alocă un buget de trei milioane de lei. De această dată, pilonii construcţiei urmau să fie din piatră.
Lucrările pentru aceste două poduri urmau să fie terminate în 1867, iar, în timpul construcţiei, peste râul Olt trece şi viitorul rege al României, Carol I. Acesta a fost nevoit să folosească un pod umblător pentru a putea ajunge la Bucureşti. Din păcate, nici cele două poduri tot din lemn nu vor fi durabile fiind luate de apă după 1870: în 1872 a fost luat de ape podul peste Beica, iar, în 1875, cel de peste Olt. Astfel că traversarea Oltului de la Slatina revine la “podul umblător”, dar şi la luntre şi vase. În anul 1867 sunt date în folosinţă două poduri de fier, unul început cu doi ani mai devreme, iar un altul inaugurat în 1873 – pe la Milcov, pentru cale ferată. Dar nici acestea nu durează prea mult, stricându-se doar câţiva ani mai târziu.
O a treia încercare de construire a unui pod fix peste râul Olt la Slatina – şi ultima - are loc, lucrările începând în 1889. Practic, în acest an se începe construcţia unui pod mare de fier pe arcuri – „boltit”. Braţul Oltului de lângă Slatina este retras prin canalizare spre apus, mai departe de oraş cu vreo 600 de metri şi se uneşte cu ramura cealaltă a sa numită Beica, Oltul trecând acum pe sub un singur pod. Proiectul a fost supervizat, de această dată, de către un inginer român, Nicolae Davidescu.
"Podul a fost proiectat şi construit pe o lungime de 400 de metri, cu suprastructură din fier, pe arcuri şi bolte, cu patru picioare de piatră, fiind una dintre cele mai impresionante şi mai bine realizate construcţii din ţară, ca şi cea de la 1847. Podul va reprezenta o veritabilă probă de măiestrie şi capacitate tehnică a inginerului român Nicolae Davidscu”, a precizat istoricul Aurelia Grosu.
George Poboran scrie în monografia sa despre Slatina: "Acest pod cu o lungime de 400 de metri are patru picioare de piatră, iar restul este de fer în bolte şi arcuri, aşa că mergând cu trăsura pe el simţi cum se balanează. Este construit de inginerul Davidescu. Este foarte frumos şi solid, al doilea putem zice după cel de peste Dunăre. A costat 3 milioane de lei şi s’a terminat în 1892”.
Importanţa podului de fier de la Slatina
Podul de fier peste râul Olt de la Slatina va trece prin momente dificile în perioada Primului Război Mondial, când va fi aruncat în aer în anul 1916 de către trupele româneşti care se retrăgeau din calea armatei germane. Podul va fi reparat după război de către Germania, construcţia intrând în daunele conflagraţiei. Actualul pod peste Olt de la Slatina arată aproape la fel ca cel care a fost inaugurat în 1891. Diferenţa este că pilonii podului de zidărie, care erau la intrare - şi sunt şi acum, aveau atunci, iniţial, însemne regale; în anii comunismului, acestea au fost date jos şi repuse în urmă cu câţiva ani.
Podul peste Olt de la Slatina este a doua încercare de punere în aplicare a arhitecturii fierului, prezentată pentru prima dată la Expoziţia Mondială de la Paris din anul 1899. Construcţia supervizată de inginerul Nicolae Davidescu a fost realizată după succesul celei de la Cernavodă, peste fluviul Dunărea, a lui Anghel Saligny.
“Podul de peste Olt de la Slatina are multiple semnificaţii. Printre altele, el reprezintă o realizare remarcabilă din punct de vedere architectural, fiind una dintre primele realizări ale arhitecturii fierului lansată prima dată la expoziţia de la Paris din 1899. De asemenea, podul este al doilea după cel construit la Cernavodă peste fluviul Dunărea de către inginerul Saligny. Podul peste Olt de la Slatina reprezintă şi primul pod construit din fier peste un râu intern românesc”, a mai precizat muzeograful Aurelia Grosu.
Din anul în care a fost dat în folosinţă, podul peste râul Olt de la Slatina nu a mai avut parte de lucrări de reabilitare. În ultimii ani, podul Olt a trebuit să fie închis din cauza gropilor ce apar pe banda de trafic, în placa de rezistenţă.
Vă mai recomandăm:
FOTO Slatina anilor 1900: trotuare pavate cu bazalt, baluri ale ofiţerilor şi o atmosferă boemă
FOTO Primarii neştiuţi ai Slatinei care au ridicat oraşul din colbul istoriei
Se încarcă comentariile...
