Un bărbat s-a spânzurat din motive necunoscute în comuna Spineni-Olt
0Un bărbat şi-a pus capăt zilelor din motive necunoscute în comuna Spineni din judeţul Olt. În vârstă de 43 de ani, victima a fost găsită de către pompierii din oraşul Scorniceşti, care au chemat în ajutor un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă. Eforturile tuturor s-au dovedit, în final, inutile.
Pompierii de la staţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din oraşul Scorniceşti au intervenit vineri - 7 decembrie, în satul Alunişu din comuna Spineni, pentru salvarea unui bărbat spânzurat dintr-un copac. Ajunşi la locul intervenţiei cu o autospecială pentru lucru cu apă şi spumă, dotată cu accesorii pentru descarcerare şi un echipaj de prim-ajutor, salvatorii au găsit victima, Nicolae P. (43 de ani), spânzurată cu o sârmă de un copac din curtea părinţilor.
“La momentul când au ajuns oamenii noştri, bărbatul în cauză a fost găsit spânzurat de un copac, la o înălţime de aproximativ doi metri. În sprijin a fost solicitată şi o ambulanţă cu medic de la Serviciul de Ambulanţă. Cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialei am reuşit să ajungem la bărbat, a fost tăiată sârma cu care era spânzurat şi a fost coborât la nivelul solului unde a fost preluat de paramedicii echipajului SMURD. Pacientul era inconştient, fără puls şi fără respiraţie. Deşi au fost începute imediat manevrele de resuscitare, după aproximativ 40 de minute în care s-a efectuat masaj cardiac, victima nu a putu fi readusă la viaţă”, a declarat plutonieri Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU “Matei Basarab” Olt.
Cazul a fost preluat de poliţie pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs tragedia.