Studenţi de la Academia de Poliţie s-au plâns că primesc mâncare cu gândaci. Lider: „Nu spunem să le dea trufe, dar...“ Cum arată în teorie meniul
0Mai multe fotografii cu mâncarea pe care o primesc studenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti au fost trimise liderului unui sindicat al poliţiştilor. Într-o farfurie se vede inclusiv un gândac negru.
Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – filiala Olt, Cristel Ioţu, a primit fotografiile cu aproximativ două săptămâni în urmă. Între timp a stat de vorbă, spune acesta, cu mai mulţi studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, aceştia descriind aceeaşi situaţie: mâncare proastă, mult sub ceea ce se oferă, spre exemplu, persoanelor aflate în arest preventiv (care, cel puţin în judeţul Olt, au şansa să primească mâncarea în sistem catering). Din porţiile oferite studenţilor aproape că lipseşte proteina. Mai mult, uneori studenţii mai primesc şi gândaci în farfurie.
„N-au ce să facă, ce pot ei să facă?! Ce faci, începi din anul I cu reclamaţiile? Cum o mai duci acolo?!“, spune Ioţu, explicând de ce nemulţumiţii au ales această cale de a face totul public.
Reprezentanţii instituţiei de învăţământ au precizat, de altfel, că nicio sesizare privind calitatea hranei nu a fost depusă.
„Unde e carnea în acea tocăniţă de cartofi?“
Cel puţin în teorie, mâncarea pe care Academia de Poliţie o oferă studenţilor săi este ce prevede legea. Într-un răspuns oferit la cererea „Adevărul“, reprezentanţii instituţiei de învăţământ spun că studenţii primesc: la micul dejun - specialităţi din carne, produse lactate, produse de băcănie, cereale, lapte, ceai, cafea etc.; la prânz - ciorbe sau supe, friptură de pui, porc, vită, peşte, cu diverse garnituri, şi desert (fructe, ciocolată, biscuiţi); seara – mâncare gătită însoţită de compot, iaurt, macarone cu brânză etc.
Pentru că am întrebat şi dacă studenţii, în special cei din anul I, care sunt obligaţi să nu părăsească instituţia, pot achiziţiona produse alimentare din afara instituţiei, ni s-a transmis: „Au posibilitatea să solicite produse alimentare sau de igienă personală de strictă necesitate prin grija comandanţilor şi instructorii superiori de an sau a îndrumătorilor de grupă de la formaţiunile de studenţi. Totodată, vă aducem la cunoştinţă faptul că prin compartimentul Popotă aceştia pot achiziţiona sucuri şi diferite produse de patiserie, panificaţie, dulciuri“
„Ăla e gulaş de vită cu cartofi? Şi carnea unde e?“, întreabă Cristel Ioţu Sursa foto: Cristel Ioţu
În răspunsul oferit, reprezentanţii Academiei au anexat inclusiv meniul pentru perioada 1-10 octombrie 2021. Conform acestuia, studenţii au primit în perioada respectivă, la masa de prânz, printre altele: ciorbă de vită, ciorbă de perişoare, ciorbă de fasole cu afumătură, friptură de vită la tavă cu cartofi gratinaţi, pârjoale moldoveneşti cu iahnie de fasole, ostropel de pui cu piure de cartofi, friptură de porc la tavă cu fasole bătută. Şi pentru seară, felurile de mâncare menţionate în meniu sunt deosebite: orez sârbesc cu carne de vită, gulaş de vită cu cartofi, peşte prăjit cu legume asortate, fasole verde cu carne de vită etc.
O porţie de la micul dejun Sursa foto: Cristel Ioţu
În fapt, mâncarea oferită nu ar avea nicio legătură cu aşteptările pe care le-ai putea avea citind meniul, spune Ioţu. „Vorbim de o mâncare care ar trebui să asigure aportul caloric necesar desfăşurării activităţilor, pentru că vorbim totuşi de sistem de apărare şi ordine publică.
Meniul transmis de reprezentanţii Academiei de Poliţie, la solicitarea „Adevărul“
Ar trebui să fie o mâncare de calitate care să ne ţină oamenii pe care îi instruim, în perioada de instruire, în primul rând sănătoşi, pentru că aia nu e o mâncare sănătoasă, şi în al doilea rând să le asigure aportul necesar pentru desfăşurarea activităţilor. Pentru că pe lângă activităţile educative sunt activităţile de abilităţi, de probe sportive, plus că au de făcut curăţenia, ei, practic, îndeplinesc şi activităţi de deservire. (...)
Noi nu spunem că vrem să le dea trufe sau şampanie la masă. Mâncarea care este prevăzută în acel meniu să arate, însă, conform descrierii din meniu. Mâncarea aceea de cartofi nu ştiu ce poate să fie la meniul de seară. Ăla e gulaş de vită cu cartofi? Şi carnea unde e?“, întreabă liderul SNPPC Olt, Cristel Ioţu, comentând astfel ceea ce se vede într-o fotografie trimisă de un student.
Vă recomandăm şi:
Tânăr abandonat la naştere de părinţi, admis la Academia de Poliţie