Soluţia ieftină care înlocuieşte aparatele de aer condiţionat. Bugetul pentru această investiţie se reduce la jumătate
0
Cu cât cresc mai mult gradele Celsius în termometre, cu atât îşi freacă mâinile de bucurie patronii firmelor care vând aparate de aer condiţionat. Clienţii preferă, în număr din ce în ce mai mare, comenzile on-line.
Stocurile magazinelor cu produse electronice şi electrocasnice sunt aproape epuizate la sortimentul „aparate de aer condiţionat“, în timp ce pentru montajul inclus în preţ eşti pus să aştepţi trei săptămâni şi mai bine. Pe site-urile magazinelor de profil, menţiunea „stoc epuizat“ apare cel mai des, goana clienţilor după aparatul minune fiind sport naţională la început de iulie.
„Avem cinci-şase livrări de astfel de produse pe zi, faţă de una-două pe săptămână în mai, de exemplu. Cumpără şi persoane fizice şi firme“, spune Alin Popescu, reprezentantul unei firme de curierat din Slatina. Dacă livrările merg bine şi foarte bine, în magazinele clasice riscul să primeşti un răspuns de genul „doar produsul acesta îl mai avem, dacă doriţi altceva consultaţi catalogul şi-l comandăm din stocul altui magazin“ este foarte mare.
Flanco mai are într-unul din magazinele din Slatina unul-două modele, cel mai ieftin de la 1.999 lei, un preţ care reprezintă media celor mai des cumpărate. Montajul nu este inclus în preţ, iar transportul se asigură pentru produsele în valoare de peste 2.000 lei şi condiţionat de un număr de kilometri. În afara localităţii, de exemplu, costul transportului este de 20 de lei. Montajul mai costă şi acesta 360 lei, însă problema nu este costul, cât timpii de aşteptare, putând să dureze până la 15 zile lucrătoare (adică trei săptămâni). Kit-ul de instalare este un cost care, de asemenea, se adaugă la preţul iniţial.
Aparate între 1.200 - 4.000 şi chiar 8.879 lei
Dacă vrei să nu te apuce toamna cu aparatul nemontat, cel mai sigur, ne sfătuiesc specialiştii, este să-ţi comanzi un aparat la un preţ convenabil pentru ceea ce-ţi doreşti şi să cauţi o firmă care montează.
Pe cel.ro, de exemplu, preţurile pornesc de la 1.299 şi pot depăşi 3.299 lei, în funcţie de ce-ţi doreşti de la aparatul de aer condiţionat. Dacă are funcţii de dezumidificare, de autocurăţare, dacă este în acelaşi timp şi purificator de aer preţul va fi, evident, mai mare. „Evident că le este mult mai comod clienţilor să nu se mai plimbe din magazin în magazin, ci să stea în faţa calculatorului şi să comande ce-ţi doresc, iar firma de curierat să-l livreze a doua zi la uşă, nu la scară, cum se întâmplă în cazul reprezentanţilor magazinelor, care ţi-l mai aduc şi când au timp, când te-au inclus în traseu, când ţi-a venit rândul...“, mai spune reprezentantul firmei de curierat.
Răcitor şi purificator de aer, soluţia de compromis
Dacă bugetul nu vă permite o asemenea investiţie, există varianta răcitoarelor şi purificatoarelor de aer, un produs relativ ieftin de tip „2 în 1“. Acestea costă de la 650 de lei, până la 2.794 lei, în funcţie de marcă, performanţe etc. Are avantajul că se poate muta dintr-o cameră în alta, nu mai necesită montaj, însă, pe de altă parte, aceste aparate pot fi destul de zgomotoase.
Magazinele mari on-line au încă oferte variate. La e-mag mai găseşti aparat de aer condiţionat de la 1.349,99 lei, până la... 8.879 lei. În magazinele locale produsele cu preţ mediu s-au epuizat demult, cel mai adesea menţiunea „Stoc terminat“ tăindu-ţi elanul de a mai apela. Avantajul, în cazul în care găseşti, totuşi, ce-ţi doreşti (la preţuri undeva la 2.000 lei) ar fi montajul asigurat de firmele colaboratoare, în timp relativ mai scurt comparativ cu cel avansat de marile lanţuri.
Citiţi şi: