Slatina: Băieţelul care a murit din cauza unui balon a fost înmormântat astăzi
0Ionuţ Alberto Buşcă, băieţelul de doi ani şi nouă luni care a murit miercuri sufocat cu un balon, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Micuţul a fost înmormântat în comuna Brebeni.
Părinţii şi bunicii lui spun că vor da în judecată Spitalul şi Ambulanţa pentru că nu ar fi interevit imediat pentru a-l salva pe micuţ. Copilul a intrat în stop cardio-respirator după ce s-a înecat cu un balon şi nu a mai putut fi salvat. Rudele cred că băiatul ar fi putut scăpa cu viaţă, dacă ambulanţa ajungea mai repede.
„Medicii ne-au nenorocit. Ne-au luat tot ce aveam mai scump, lumina ochilor noştrii. De ce nu ne-au salvat copilul? Nu voi lăsa lucrurile aşa! Voi merge mai departe pentru ca cei vinovaţi să plătească! Nepoţelul meu a murit la spital. Putea fi salvat!”, a strigat Alexe Buşcă, bunicul micuţului.