Românul care acuză, într-o postare virală pe Facebook, că a primit muştar cu viermi la o pensiune. Replica patronului: „Este o înscenare, a vrut să nu plătească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mustar cu viermi

Un client care a mâncat la o pensiune din Olt a postat pe Facebook fotografii şi un filmuleţ, acuzând personalul că i-a servit muştar în care colcăiau viermii. Autorităţile venite în control nu au găsit nimic în măsură să confirme situaţia, iar patronul spune că, de fapt, scopul a fost să nu plătească consumaţia.

Filmuleţul postat prima dată în 27 iulie 2017 de clientul  pensiunii Rustic, situată la graniţa judeţelor Olt şi Dolj, a depăşit în prezent 100.000 vizualizări. În acesta se vede cum în porţia de muştar care însoţea micii par a se mişca viermi. Postarea, însoţită de Dumitru Nicolae de textul scurt – „aşa se mănâncă la Rustic Balş, cu viermi“, a determinat distribuirea filmuleţului şi preluarea acestuia inclusiv în materiale de presă. Filmuleţul îl puteţi vedea AICI.

Autorităţile s-au sesizat şi au pornit în control, verificând unitatea de alimentaţie publică. Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului a aplicat în cele din urmă o sacţiune, însă pentru o deficienţă privind informarea consumatorului, anume faptul că în cazul băuturilor alcoolice, în lista de preţuri nu era menţionat clar gramajul şi nici alcoolul în volum în cazul băuturilor tari, a confirmat comisarul şef al instituţiei, Angelica Filotie.

Inspectorii sanitar-veterinari au găsit, spune patronul pensiunii, la rândul lor, dar în frigiderul personal al acestuia, ouă neetichetate şi opt bucăţi de carne neetichetată, aplicând o amendă de 2.000 lei, „pe care nu am de gând s-o plătesc, pentru că nu am de ce, era frigiderul meu personal şi normal că nu etichetez produsele pe are le cumpăr pentru consumul propriu. Acolo aveam opt bucăţi de ceafă de porc, cumpărată de la Kaufland, pentru că aşteptam nişte prieteni în vizită. N-au mai venit şi am pus carnea la congelator“, a declarat Mariana Boboc, administratorul pensiunii.

Explicaţia patronului – „A vrut, probabil, să-i facă rău chelnerului“

Clientul care a postat pe pagina personală de Facebook fotografii şi filmuleţe a mâncat, spune Mariana Boboc, administratorul localului incriminat, tot ce a comandat. La fel ar fi făcut şi soţia şi copilul.

„Au mâncat friptură, salate, piure de cartofi, au băut suc, vin, coniac sau cam aşa ceva, iar la final i-a spus ospătarului că nu plăteşte, pentru că a găsit viermi în muştar. Eu până acum nu am auzit ca în mediul acid să se poată dezvolta aceşti viermi. Muştarul îl cumpărasem în urmă cu patru zile de la Metro, două bidoane de câte 5 kilograme, îl ţineam la frigider, cum facem cu toate produsele. Cred, bănuiesc, că a fost o înscenare pentru că a vrut să nu plătească. În plus, îl cunoştea pe chelner, sunt vecini în Balş, iar în trecut ar fi avut ceva divergenţe. Băiatul pe care îl am angajat de 12 ani uitase de acea poveste, dar bărbatul respectiv se pare că nu. N-aş vrea să acuz pe nimeni, dar altcineva mi-a povestit că l-ar fi văzut pe client la masă cu o cutie de plastic, în care ar fi putut să aibă viermi, din aceia folosiţi de pescari ca momeală. În friptură nu avea cum să-i pună, era preparată termic, aşa că i-a pus în muştar.  Inspectorii de la DSVSA veniţi în control au făcut chiar un experiment, lăsând muştarul la soare cât a durat controlul, vreo două ore şi ceva, să vadă ce se întâmplă. Şi n-a făcut viermi. La final mi-au spus că trebuie să-mi dea o sancţiune, aşa că au controlat frigiderul meu, deşi până acum nu mi s-a mai întâmplat la niciun control“, a declarat Mariana Boboc. Administratora mai spune că lucrează în alimentaţia publică de 40 de ani, iar pensiunea de la Balş o are de 12 ani şi jumătate, fără să fi înregistrat, de-a lungul timpului, probleme.

Deşi am încercat să-l contactăm pe consumatorul nemulţumit, pentru a explica ce i-a fost, de fapt, servit, nu am reuşit.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite