Riscă 20 de ani după gratii pentru că a vândut cocaină unui poliţist sub acoperire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul nu a avut nicio şansă la flagrantul pus la cale de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate
Suspectul nu a avut nicio şansă la flagrantul pus la cale de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate

Ghinion teribil pentru un bărbat din comuna Traian, judeţul Olt, care a avut neinspiraţia să cadă în plasa unui poliţist sub acoperire încercând să-i vândă cocaină. Cercetările oamenilor legii au stabilit că bărbatul şi-a procurat drogurile din Spania şi că le-a introdus în ţară chiar la începutul acestui an. Se pare că el se afla în atenţia poliţiştilor chiar din momentul introducerii în ţară a drogurilor. Acum riscă ani grei după gratii.

Bărbatul a fost dat în vileag de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul IPJ Olt, în urma colaborării cu specialiştii de la Biroul Olt al DIICOT. Cum oamenii legii îl aveau “sub lupă” pe suspect încă de la începutul acestui an, când a introdus drogurile în ţară, a fost doar o problemă de timp până ce acesta să cadă în capcana acestora, specializaţi în astfel de înscenări.

Flagrantul ce a pus capăt filajului autorităţilor a avut loc la începutul acestei săptămâni, respectiv luni – 11 februarie. Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au stabilit ca totul să aibă loc în public, pe o stradă din oraşul Caracal. Poliţistul sub acoperire care s-a dat drept un cumpărător interesat de drogurile suspectului a aranjat o întâlnire cu acesta pe o stradă din localitate şi, în momentul când “clientul” trebuia să îi plătească suma cerută (5.000 euro, n.a.), oamenii legii l-au înhăţat pe suspect.

Arestat pentru 29 de zile

“Operaţiunea ce a dus la capturarea suspectului a avut loc pe data de 11 februarie. Cadrele SCCO şi cele ale DIICOT Olt au prins în flagrant, pe raza municipiului Caracal, un tânăr de 31 de ani, originar din comuna Traian, judeţul Olt, în timp ce încerca să comercializeze aproximativ 100 grame de cocaină. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că suspectul a procurat drogurile din Spania, iar, la data de 14 ianuarie, le-a introdus în ţară prin intermediul unei călătorii cu un autocar”, a precizat Claudia Radu, responsabil relaţii mass-media IPJ Olt.

Suspectul a fost arestat iniţial pentru 24 de ore, pentru ca marţi – 12 februarie, Tribunalul Olt să emită mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele său. Acuzaţia adusă acestuia este de săvârşire a infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi introducerea în ţară de droguri de mare risc fără drept.

Legislaţia prevede pentru astfel de fapte o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 10 - 20 de ani.
 

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite