Poliţişti de la Rutieră prinşi în flagrant la Pădurea Sarului, în judeţul Olt. Cereau între 100 şi 500 lei
0Patru poliţişti de la Serviciul Rutier au fost prinşi în flagrant, marţi, 10 martie 2020, în jurul prânzului, într-o acţiune coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
UPDATE: Poliţiştii prinşi în flagrant de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt sunt: Octavian Enculescu, Mircea Coman, Mircea Păun şi Adrian Găneşanu.
Ştirea iniţială
Prim-procurorul PT Olt, Anca Anuţa, a confirmat flagrantul, însă a menţionat că nu poate da şi alte detalii, fiind o acţiune în derulare.
Este vorba de patru poliţişti de la Serviciul Rutier, care acţionau pe drumul european E 574, în judeţul Olt, în Pădurea Saru. Conform anumitor date aceştia nu porneau radarul, în schimb le solicitau şoferilor între 100 şi 500 lei, cei din urmă neştiind că, practic, poliţiştii nu aveau dovada că s-a încălcat regimul legal de viteză sau că au depăşit neregulamentar.