Obiceiul practicat de Anul Nou care unește familii în Oltenia. „Pe vremuri se duceau plocoane imense: piftie, cârnați, păsări vii...”
0„Datul la grindă” sau „datul de grindă” este unul dintre puținele obiceiuri la care oltenii nu renunță, chiar dacă puțini dintre părinții de astăzi îl mai duc la îndeplinire ca odinioară. Este un bun prilej ca rudele să se întâlnească și să petreacă timp împreună, consideră cu toții.
„Am dat, da, nepoții de grindă și păstrează obiceiul și copiii. De ce să renunțăm? E frumos să te întâlnești cu moșii, să ne așezăm toți la masă”, motivează mai toți oltenii cu care stai de vorbă pe tema păstrării obiceiului.
„Fie merg părinții la moși, fie vin moșii la copil, nu e o regulă”
Moașa - cea care odinioară sprijinea femeile să dea naștere pruncilor - este, cel puțin în Oltenia, și astăzi o prezență importantă în viața copilului „moșit” (care este nepotul moașei). În trecut – și sunt familii care încă păstrează tradiția - ea se ocupa de „ursitori”, pregătind, după nașterea copilului, o masă copioasă pentru ursitoarele care se crede că îi stabilesc nepotului de-abia născut destinul. Tot moașa este persoana care îl poartă pe pruncul nebotezat către biserică și îl predă nașei. Moașa era stabilită conform relațiilor vechi de rudenie, în schimb astăzi tinerii părinți aleg moașa copilului după cu totul alte criterii, prietenia fiind cel mai important.
De Anul Nou, rolul moașei este acela de a „da de grindă” nepotul/nepoata. Obiceiul se practică în primii trei ani de viață ai copilului și presupune ca în prima zi din an – fie la scurt timp după miezul nopții, fie până la prânz – moașa să îndeplinească un ritual. Pentru asta folosește un colac copt din cocă de cozonac, trei monede, un fir roșu de ață și o crenguță de busuioc. Nepotul/nepoata este așezat/așezată pe pragul casei, cu fața spre răsărit, purtând pe cap colacul pregătit cu firul roșu, busuioc și bani. Unele persoane menționează că pe prag se pune și un obiect metalic (de obicei vătraiul folosit pentru focul din sobă). Copilul este ridicat în brațe de moașă până când atinge pragul de sus, timp în care moașa rostește: „Grinda jos, nepotul (și i se spune pe nume) sus!”, după care celui mic i se fac urări de sănătate.
„Se pune un fier la prag, se pune copilul pe prag și-l ridică moașa în sus. Și i se fac urările: să fie sănătos, să fie cuminte, să aibă tot ce vrea în viață... Până la trei ani se dă de grindă”, explică Neli Popescu, o doamnă pe care o întâlnim în cea mai mare piață din Slatina, unde vinde fel de fel de bunătăți de pus pe masa de Revelion.
Doamna apreciază că păstrarea acestui obicei contribuie, cu siguranță, la sudarea relațiilor de rudenie sau de prietenie. Ne mai precizează că nu este o regulă, cel puțin astăzi, unde să aibă loc acest ritual. „Fie merg părinții la moși, fie moșii la copil, nu e o regulă. De exemplu, fata mea e moașă. Doi ani la rând au venit nepoții la noi, cu nepoata, anul ăsta merge moașa la nepoată. Că așa vor. Obiceiul să știți că uneori leagă familiile, da. Depinde de familie. Noi, în familia noastră, am ținut de obiceiuri, de nași, de moși. Nu chiar cum se făcea odată, cum făceau ăi bătrâni, cu plocoane, dar întâlnirea, statul la masă toți, da, am păstrat-o. Dar nu se mai duce cu plocoane imense”, adaugă Neli Popescu.
Odinioară, obligațiile nepoților față de moașă erau îndeplinite însă cu strictețe. Familia se pregătea din timp, iar de Anul Nou bunătățile preparate se așezau într-un coș mare și se mergea în vizită.
„Când eram eu mică se duceau cu coșuri imense. Făceau pâine, piftii, sarmale, o groază de bunătăți, să ajungă trei zile. Acum, nu. Acum, o mică masă. Copiii mei pleacă împreună în vacanțe, se relaxează, nu mai e ce a fost, cu mâncăruri grele și tot. Dar țin tradiția de a da nepoata de grindă și de a-i face urările. Moașa îi cumpără haine nepoatei, iar părinții, la rândul lor, îi oferă moașei ceva simbolic. Pe vremuri darul pentru moașă era ploconul. Dar era plocon: piftie, pâine, cârnați, chiar și păsări vii, trebuia neapărat o găină, ceva viu. Îmi aduc aminte, în copilăria mea, când ne duceam așa la moși. Poate în alte sate se mai păstrează și acel obicei vechi”, a mai spus interlocutoarea.
Moșii aflați la prima experiență de acest fel se interesează la rândul lor din timp ce au de făcut. Colacul astăzi nu mai este nevoie să-l prepare în casă, pentru că patiseriile și brutăriile lucrează în aceste zile de zor și toate au în ofertă și acest produs. Și monede găsesc cu ușurință (adesea „suplimentează” monedele cu bancnote), mai greu le este în schimb cu busuiocul uscat, pe care unii îl caută în piață.
„La mine vin după busuioc, le trebuie neapărat să pună pe colăcelul acela. Așa îmi dau seama că obiceiul se păstrează. Să sperăm că s-or menține!”, a mai adăugat Neli Popescu.
O perioadă bogată în ritualuri nemaiîntâlnite în restul țării
Dacă de Crăciun nu se mai colindă ca odinioară în Oltenia, la Anul Nou începe în schimb o perioadă în care alte obiceiuri încă se mai practică în acest colț de țară. Printre ele, specialiștii Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj – Secția pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale amintesc „Pluguşorul”, practicat în ajunul Anului Nou şi uneori chiar în ziua de Anul Nou, „Sorcova și colindatul cu „Capra”.
Tot în Oltenia în continuare se întâlnește „Iordănitul”, practicat de Sfântul Ion, iar în sudul județului Olt, izolat, și „Păzitul fântânilor”. „Banda lui Iancu Jianu”, un obicei practicat cu zeci de ani în urmă în mai multe localități din Olt (astăzi o parte aparțin Doljului) mai este adus în atenție doar sporadic, în timp ce „Vasâlca” mai apare doar în mențiunile specialiștilor. În schimb reînvie în satele din sudul țării „Botezul cailor”, de la un an la altul fiind din ce în ce mai multe localități în care sărbătoarea are loc în cadru organizat.
Se încarcă comentariile...
