O bunică a murit în faţa spitalului din Corabia aşteptând o scrisoare medicală. „Nu toţi ne permitem să dăm bani“
0Spitalul Orăşenesc Corabia este din nou în atenţia autorităţilor, la doar două săptămâni de când imagini cu un pacient care nu se putea ţine pe picioare şi pe care personalul spitalului nu-l ajută au fost făcute publice.
Nepoata unei paciente care a decedat în 15 ianuarie a făcut publică povestea aproape neverosimilă a morţii bunicii sale. O pacientă în vârstă de 85 ani este adusă de familie la Spitalul Orăşenesc Corabia, judeţul Olt, pentru o scrisoare medicală necesară închirierii unui concentrator de oxigen. Femeia moare la scurt timp, în maşină, aşteptând ca rudele să obţină toate parafele pe scrisoarea medicală. Cu o zi înainte, rudele femeii încercaseră, fără succes, să obţină acest document fără să o mai aducă pe femeie la spital. Consiliul de Etică din cadrul spitalului consideră că niciun drept al pacientului nu a fost încălcat în acest caz.
„Nu ne poate da scrisoarea că nu trece testul cu tubul“
Nepoata pacientei a făcut publică drama prin care familia ei trece, cu scopul declarat ca astfel de întâmplări să nu mai aibă loc. „Sunt persoane care ne acuză că vrem bani. Nu, nu vrem bani, nu am depus nicio plângere, am făcut doar public totul pentru că nu vrem să mai treacă şi alte persoane prin ce am trecut noi“, a declarat, pentru „Adevărul“, nepoata pacientei. Tot ea a relatat pe Facebook cele întâmplate:
„De ce salariu aveţi nevoie domnule «doctor», nu toţi ne permitem să vă băgăm bani în buzunare! Aveam nevoie de o scrisoare de la doctorul pneumolog (Mihai xx) din Corabia pentru bunica mea de a prelungi contractul unui concentrator de oxigen. Ieri dimineaţă, am mers cu ea la spital în căruţ, i-a măsurat saturaţia de oxygen, rezultând 67, din punctul de vedere al doctorului era bună. Acum vine partea grea pentru ea: trebuie să sufle într-un tub. Încercând de mai multe ori, nu reuşeşte, nu avea suficientă putere de a sufla. În tot acest timp, doctorul era foarte recalcitrant. Răspunsul dânsului a fost că nu poate să ne dea acea scrisoare, că nu trece testul cu tubul şi că aşa este legea, nu poate demonstra că are nevoie de oxigen, cu toate că în acelaşi spital a fost internată 10 zile, tot la oxigen a stat, dar biletul de ieşire unde era specificat că are nevoie de oxigen era egal cu 0 pentru el. Dar o mică minune a apărut, după „o atenţie" s-a putut face scrisoarea. Timp de aproximativ o oră, bunica mea a aşteptat pe holul spitalului. Mai aveam nevoie de o ştampilă rotundă care se afla la o asistentă. Între timp, am pus-o pe bunica în maşină. Dar după încă 10 minute de aşteptare inima ei s-a oprit. Acelaşi doctor vine la maşină, îi verifică pulsul şi răspunde pe un ton foarte diferit şi calm: „Da, a decedat, şi făcusem şi scrisoarea pe un an“. Din păcate, a trebuit să moară pentru a-i demonstra acestui doctor că ea are nevoie de oxigen“, a scris Alexandra Mincis pe Facebook.
Familia plătea 500 lei/lună pentru oxigenul indispensabil
Bunica Alexandrei a fost spitalizată în perioada 26 decembrie 2020 – 6 ianuarie 2021 la Spitalul Orăşenesc Corabia, pe perioada spitalizării fiind diagnosticată cu astm, spune nepoata. Medicul curant recomandă familiei să închirieze un aparat de oxigen, lucru care se şi întâmplă. Familia a plătit 500 lei pentru o lună, o sumă considerabilă, spune Alexandra, având în vedere posibilităţile familiei. Pentru că în baza scrisorii medicale pacienta putea beneficia de acest dispozitiv medical gratuit, costul fiind decontat de CJAS, familia face demersurile necesare. Deşi în biletul de externare era menţionată clar indicaţia, medicul pneumolog insistă ca familia să vină cu pacienta pentru a-i putea elibera documentul. Femeia se oboseşte teribil în momentul spirometriei, iar medicul, relatează nepoata, chiar susţine că nu-i poate elibera acea scrisoare dacă nu realizează investigaţia. „Cei care pot sufla, primesc scrisoarea, cei care nu, pot să moară“, constată tânăra. Bătrâna este transportată la maşină, iar fiica acesteia rămâne să obţină documentul, după ce medicul este înduplecat să-l elibereze. Cu scrisoarea medicală în mână, fiica pacientei ajunge la maşină, unde îşi găseşte mama fără suflare. „Bunica era în maşină cu fratele meu şi cu soţia lui. Au crezut initial că a adormit, porniseră căldura, dar…“, a mai spus Alexandra. Cel care constată că femeia a decedat este chiar medicul pneumolog, chemat de familie, deşi certificatul constatator l-a eliberat medicul de familie.
„Am constituit imediat Consiliul Etic. Din ce au tras concluziile medicii din Consiliul Etic, nu a fost încălcat niciun drept al pacientului, nu a fost încălcată nici deontologia medicală. (…) Femeia avea multe probleme medicale, poliartrită reumatoidă, avea un edem pulmonar, ieşise de la noi din spital pe 6 ianuarie“, a declarat managerul spitalului, ec. Cristian Filip.
Managerul mai spune că şi lui i-a atras atenţia faptul că, la o valoare de 67 a concentraţiei de oxigen în sânge, pacientei nu i s-a administrat oxigen, însă este de competenţa medicilor să constate dacă se impunea acest lucru. „Şi mie mi-a atras atenţia ca cifră, acum mai suntem familiarizaţi cu cifrele prin prisma COVID-ului, dar dacă medicii din Consiliul Etic au ajuns la concluzia că nu s-a încălcat…“, a mai spus Filip.
Direcţia de Sănătate Publică Olt a trimis la Corabia o nouă echipă de control (cu două săptămâni în urmă s-a întâmplat acelaşi lucru în cazul bărbatului care aştepta la camera de gardă şi căruia nu i s-a oferit ajutor, mai mulţi angajaţi fiind amendaţi). Echipa a luat act de constatările Consiliului Etic, însă a decis totodată să sesizeze Colegiul Medicilor, conform declaraţiei reprezentanţilor DSP Olt.