Lider PSD Olt, despre marele miting al Olteniei anunţat de Claudiu Manda: „Nu ne-a solicitat nimeni participarea acolo, deci nu vom participa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Oprescu, preşedintele executiv al PSD Olt, a anunţat marţi, 9 aprilie 2019, că organizaţia pe care o conduce nu va duce oameni la „marele miting al Olteniei“ anunţat de PSD pentru 12 aprilie.

Organizaţia care la toate alegerile s-a situat pe unul din primele trei locuri în top-ul national al celor mai bune rezultate pentru PSD - condusă din poziţia de preşedinte de fostul vicepremier Paul Stănescu şi de preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, care este preşedinte executiv -  nu va duce oameni la mitingul anunţat de Claudiu Manda, craioveanul de pe lista PSD pentru Europarlamentare.

„Am văzut mitingul PNL de azi. Un mare FÂS! Doar lozinci, nimic concret pentru Oltenia. Ne vedem în data de 12 aprilie, la ora 16.00, în acelaşi loc, să-i arătăm lui Sică Mandolină şi celorlalţi clovni ce înseamnă Oltenia”, a scris Claudiu Manda, pe Facebook, după mitingul organizat de PNL, week-end-ul trecut, la Craiova. La scurt timp, a apărut informaţia că PSD va organiza un miting la care vor participa aproximativ 10.000 oameni, din toate judeţele din regiune.

„Nu ne-a solicitat nimeni participarea acolo, deci, ca atare, nu vom participa, în acest moment nu pot să vă spun acest lucru, că nu ne-a solicitat nimeni ajutorul“, a declarat Marius Oprescu, preşedintele executiv al PSD Olt, menţionând că nici la Slatina nu va fi organizat vreun miting, fiind preferată campania din uşă-n uşă.

„Au lăsat la latitudinea organizaţiilor de a face miting sau nu pe judeţele respective. Noi am considerat că nu este nevoie de un miting la Slatina“, a mai spus Oprescu.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite