La Slatina, comercianţii de mărţişoare au demarat atacul pentru locaţii „strategice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu două săptămâni înainte de Ziua Mărţişorului, comercianţii de profil au luat deja cu asalt Direcţia de Patrimoniu a Primăriei Slatina pentru a obţine autorizaţia ce le permite să-şi vândă produsele. Până ieri s-au adresat instituţiei anterior menţionate peste 60 de comercianţi de mărţişoare, dar şi flori. Potrivit autorizaţiei de comercializare obţinută de la primărie, aceştia se vor instala „pe teren” începând de joi – 27 februarie.

Ca în fiecare an, Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat (DADPP) a Primăriei a înregistrat un număr mare de cereri pentru închirierea spaţiilor destinate vânzării de mărţişoare şi flori cu ocazia zilei de 1 Martie. De data aceasta însă, vânzătorii s-au adresat mult mai devreme instituţiei menţionate, aceasta pentru a fi siguri că vor obţine o poziţie cât mai bună pe un vad comercial din oraş.

Până vineri – 14 februarie, nu mai puţin de 65 de autorizaţii pentru desfăşurarea activităţii de comercializare a mărţişoarelor şi florilor au fost eliberate de instituţia amintită. Autorităţile locale nu au impus un termen limită pentru depunerea cererilor. Cei care doresc să solicite o asemenea cerere trebuie să achite o taxă de 31 de lei - indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, la care se adaugă o taxă de teren de 4,5 lei/mp/zi.

"Persoanele fizice pot cere autorizaţie în baza unei cereri şi a unei copii xerox după actul de identitatea al solicitantului, iar persoanele juridice vor depune o cerere scrisă, copie xerox după actul de înregistrare a firmei şi o altă copie xerox după actul de identitate al administratorului firmei. Tarabele vor fi amplasate bulevardul Alexandru Ioan Cuza şi pe strada Ecaterina Teodoroiu", a declarat Bogdan Apostoliceanu, director DADPP Slatina.

Activitatea propriu-zisă de comercializare a mărţişoarelor şi a celorlalte produse specifice zilei de 1 Martie se va derula după data de 27 februarie şi va continua până în primele zile ale lui martie, în funcţie de cât a solicitat fiecare comerciant în cererea sa. 

Anul trecut au fost eliberate puţin peste 100 de autorizaţii comercianţilor de marfă specifică zilei de 1 Martie.

Mai puteţi citi:

VIDEO  Premianţii de la Zilele Slatinei, buluc să-şi încaseze "răsplata"

A început maratonul “Zilele Slatinei”

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite