Iubitoarea de animale care a intrat în greva foamei în faţa adăpostului public de la Slatina. „M-am întors din Italia cu 11 căţei, 13 pisici, un iepuraş“
0O femeie de 51 ani a intrat joi, 3 octombrie 2019, în greva foamei, protestând astfel faţă de politica de eutanasiere a animalelor fără stăpân care nu sunt revendicate sau adoptate, promovată de adăpostul public de la Slatina, judeţul Olt.
Daniela Popovici a venit la Slatina de la 200 de kilometri, din Desa, judeţul Dolj, după ce iubitorii de animale din Slatina, care spun că au încercat şi pe căi instituţionale să comunice cu administratorii adăpostului public de la Slatina, s-au declarat neputincioşi.
La Slatina, spun aceştia, politica este ca toţi câinii capturaţi de pe străzile municipiului să fie eutanasiaţi dacă în termenul legal de 14 zile nu sunt revendicaţi, cei care au stăpân, sau adoptaţi. Directorul Serviciului public de Gestionare a Animalelor fără Stăpân din cadrul Primăriei Slatina, Bogdan Apostoliceanu, respinge însă aceste acuzaţii şi spune că de la un an la altul numărul câinilor adoptaţi a crescut, apelându-se din ce în ce mai rar la eutanasiere.
Iubitorii de animale, care cer o mult mai mare transparenţă din partea administratorilor adăpostului public, contestă însă cifrele avansate şi spun că la Slatina niciun câine nu are şanse să trăiască, dacă oamenii nu se grăbesc să-i adopte.
Pe de alte parte, directorul Apostoliceanu acuză că la Desa, unde Daniela Popovici a încercat, iar în câteva rânduri a şi reuşit să aducă din adăpostul de la Slatina câini, condiţiile ar fi mai rele, asociaţia înfiinţată de Daniela Popovici confruntându-se inclusiv cu probleme financiare în asigurarea hranei.
Susţinută de mai mulţi iubitori de animale din Slatina, dar şi din Dolj, Daniela Popovici a anunţat din faţa adăpostului de la Slatina că nu va pleca până când nu primeşte asigurări că se vor stopa eutanasierile, măsură prin care ar fi eliminaţi inclusiv câini sănătoşi, în condiţiile în care capacitatea adăpostului, de 160 locuri, permite cazarea acestora pe perioade mai lungi. De la acuzaţiile de eutanasiere în scopuri pur economice – iubitorii de animale spun că interesul ar fi ca medicul de liberă practică aflat în contract cu adăpostul public să încaseze cât mai mulţi bani – s-a ajuns la acuzaţiile de risipă a banului public, dar şi la acuzaţia că adăpostul ar fi contaminat cu o boală canină pe care administratorii adăpostului nu o recunosc. Constanţa Dicu, reprezentanta Federaţiei pentru Protecţia Animalelor, din Slatina, spune că a sesizat la Direcţia Sanitară- Veterinară Olt situaţia, doar că până ca medicii de aici să treacă la prelevarea de probe animalele bolnave ar fi fost eutanasiate.
„Spun că au 33 de câini în adăpost, deşi nu sunt 33, se poate vedea. Şi sunt 30 de angajaţi, au doi jurişti, şef de personal, ne interesează şi asta“, au mai spus iubitorii de animale prezenţi.

Directorul serviciului public, Bogdan Apostoliceanu, a respins acuzaţiile că cei 33 câini nu ar mai fi în adăpost şi a menţionat că 80% dintre animalele capturate sunt date spre adopţie sau sunt revendicate de proprietari. A prezentat, însă, şi imagini din adăpostul femeii, de la Desa, iind de părere că acolo animalele nu ar avea condiţii la fel de bune ca la Slatina. Apostoliceanu a susţinut că de fapt s-ar duce o adevărată campanie de denigrare a adăpostului public, scopul final al iubitorilor de animale fiind închiderea acestuia, fără să spună clar care ar putea fi motivaţia.
Cine este femeia care vrea să salveze câinii din Slatina
Daniela Popovici, care nu vrea să renunţe la forma extremă de protest până la rezolvarea situaţiei, şi care cere demisia directorului Apostoliceanu şi un control al Curţii de Conturi la serviciul public are, din 2016, un adăpost la Desa, în judeţul Dolj, unde îngrijeşte aproximativ 600 de câini, sute de pisici, dar şi alte animale. Recunoaşte că nu are adăpostul autorizat şi că din acest motiv a fost şi amendată, însă spune că nu are banii necesari investiţiei pentru a aduce adăpostul la standardele cerute de DSVSA. În schimb starea animalelor, aduse la Desa din toată ţara, ca o ultimă soluţie, ar fi foarte bună.
Femeia a lucrat 11 ani în Italia, unde s-ar putea întiarce oricând, însă astăzi are mult prea multă treabă în România, spune, unde animalele nu sunt tratate cu grija şi iubirea meritate, spune femeia.
„Am terminat liceul, am muncit în Italia, dar toată viaţa mea am iubit şi iubesc animalele. De când mă ştiu. Eram copil şi-mi luam de la gură să pot să le hrănesc, am crescut într-o familie fără posibilităţi.
Am lucrat 11 ani în Italia. Cu ce m-am întors din Italia? M-am întors cu 11 căţei, 13 pisici, un iepuraş, nu am lăsat nimic acolo. Dacă aveţi contacte la Latina, oraşul Latina, în regiunea Lazio, la 70 km de Roma, tot ce înseamnă de la DSV, veterinari, toată lumea mă cunoştea pentru dragostea mea pentru animale, inclusiv un magistrat din oraş. Tot ce am găsit, eu am adus acasă, nu mi-am lăsat acolo pisicile... Soţul meu a venit cu un mercedes Vitto, cumpărat special, şi eu am venit cu un Citroen, cu 11 căţei. La un magazin de animale eram foarte cunoscută, cumpăram şi cu 60 de euro sacul, sau cu 80, sau... Dragostea mea pentru animale e... Eu am 51 ani, trăiesc în casele părinţilor mei şi nu am copii. Soţul meu munceşte în Germania, unde are o firmă de construcţii. Eu trăiesc din banii soţului meu.
Nu beau, nu fumez, nu mă duc la coafor, nu la restaurante, nu-mi mai aduc aminte când am mâncat ultima pizza, nu am un concediu, nu există o dovadă că ultimii ani din viaţa mea am fost într-un concediu. Nu mi-am văzut soţul de 2 sau 3 ani. El nu poate veni acasă, pentru că am casa plină de animale. Astă-iarnă dormeam cu 50 de căţei în cameră. Nu este o afacere. Dacă mâine dau un telefon în Italia şi spun că mă întorc acolo, sunt primită cu braţele deschise. Eu nu mi-am vizitat soţul în Germania din cauza animalelor. Vă daţi seama că eu sunt legată acum aici, am mama de 81 de ani, am animalele. Eu aici vreau să schimb ceva, încerc să schimb ceva. Dar nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, cam aşa merg lucrurile pe aici“, a declarat femeia.